ComenteazăLansat ieri, studiul ”Pandemia şi standardul de viaţă. Politici de protecţie socială” este semnat de Daniel Arpinte, Sorin Cace, Simona Mihaiu, Iulian Stănescu, Simona Stănescu și Sebastian Ţoc.
“Principalele obiective ale raportului de faţă sunt identificarea efectelor sociale cauzate de pandemia de coronavirus (Covid-19) şi propunerea unor politici de răspuns”, își motivează autorii demersul.
Pentru cei mulți care vor deconta, criza nici n-a început
”Perioada cea mai dificilă din punct de vedere social – cea a degradării calităţii vieţii populaţiei – nu este cea imediat următoare şocului economic, ci se manifestă în timp”
Această ipoteză, a faptului că pentru cei 20 de milioane de români, care vor susține și mai departe funcționarea statului și a societății, criza nici n-a început, se bazează pe felul în care au decurs lucrurile în crizele anterioare.
În ultimul secol, România a trecut prin mai multe crize economice:
- Marea criză din 1929-1933
- Anii 1940 şi 1950 – perioada de război, foametea din 1945-1947, reconstrucţia postbelică
- Anii 1980, marcaţi de plata datoriei externe; cele două recesiuni ale tranziţiei
- Anii 1990-1992 şi 1997-1999
- Recesiunea din 2009-2010.
Dincolo de diferențe și de elementele comune, cercetătorii susțin că există o regulă de fier a tuturor acestor crize: ”perioada «curbelor de sacrificiu» durează ani buni”.
Veniturile reale ale populației vor reveni cel mai devreme în cinci ani!
”Consecinţele socio-economice ale pandemiei asupra calităţii vieţii românilor vor domina cel puţin prima parte a deceniului 2020-2030”, susțin cercetătorii, analizând felul în care acestea s-au comportat în crizele anterioare.
De pildă, după ultima recesiune, cea începută în 2008, a durat 6 ani până când veniturile s-au restabilit.
Ieșirea atât din criza sanitară, cât și din cea economică este îngreunată de starea proastă a statului român.
Mitul că avem un stat “gras”, dus în spate de “omul slab”, e fals
”În pofida imaginii de «stat gras», România are un stat mic şi slab”, susțin cercetătorii. Conform studiului, acest fapt reiese din:
- ”Nivelul veniturilor şi cheltuielilor publice, respectiv mărimea statului faţă de cea a economiei.
- Nivelul de finanţare a serviciilor publice, în special a sănătăţii şi învăţământului, cu impact major asupra calităţii vieţii şi a deciziei de emigrare.
- Numărul angajaţilor din sectorul public raportat la populaţie şi numărul total de salariaţi”.
”În 2019, România avea cel mai mic număr de angajaţi în sectorul public, 62 la 1.000 de locuitori şi, respectiv, cea mai mică pondere a angajaţilor în sectorul public, 18,2%, din total salariaţi din statele membre UE”
Venind la prezent, mii de articole jurnalistice au arătat numai în ultimele două luni de pandemie că un stat slab înseamnă și un stat care nu are capacitatea de a angaja oameni valoroși și mai înseamnă un stat dezorientat în vreme de tulburări.
Așa se explică, foarte concret, de ce facem printre cele mai puține teste COVID-19, lucru pe care autoritățile au încercat inițial să-l ascundă.
Modelul “calificare scăzută, salariu scăzut” ne va costa din nou
România mai are un mare dezavantaj. Slaba pregătire a forței de muncă. Iar criza COVID-19 ne mai arată ceva.
Infectările din sistemul sanitar, peste 1.000 din cele 10.000 în total, au venit după ce cadrele din spitale nu au știut să se protejeze. Calificarea și pregătirea lor sunt deficitare.
Chiar duminică, ministrul sănătății recunoștea că degeaba România a adus tehnologie PCR de testare, pentru că pregătirea specialiștilor durează.
Cei șase cercetători subliniază că ”în contextul tranziţiei s-a cristalizat o structură a pieţei muncii în care numeroşi salariaţi au locuri de muncă ce presupun în cea mai mare parte calificări reduse”.
Sute de mii de angajați, vulnerabili și modest plătiți pentru o muncă grea
Conform studiului, printre primele 20 de ocupaţii ca număr de salariaţi se numărau:
- Șofer autocamion/maşină de tonaj mare – 152 mii salariaţi.
- Lucrător comercial – 143 mii salariaţi.
- Vânzător – 142 mii.
- Șofer de camioane şi autoturisme – 105 mii
- Muncitor fără calificare specială la asamblarea, montarea pieselor – 96 mii
- Agent de pază – 95 mii
- Muncitor fără calificare specială în industria confecţiilor – 95 mii.
- Asistent medical generalist – 94 mii
- Manipulant mărfuri – 85 mii
- Muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli, zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet – 85 mii
- Însoţitor al unei persoane cu handicap grav – 65 mii
O observație jurnalistică arată că aceste munci dificile, dar nu înalt calificate, sunt și muncile care au adunat elogii pe perioada pandemiei. Ele au fost prestate în continuare, de cele mai multe ori în termeni de risc, dar asta nu-i va proteja pe oameni pentru ceea ce va urma, dacă nu vor exista măsuri explicite.
Recomandări: indemnizația de somaj de 1.000 de lei pe lună
”Recomandăm mărirea cuantumului indemnizaţiei de şomaj la 1.000 de lei pe lună, ca măsură excepţională pentru o perioadă de 3-6 luni, cu posibilitatea prelungirii în funcţie de evoluţia epidemiologică şi/sau socio-economică”, scriu cercetătorii în raportul lor.
”Precizăm că nivelul de 1.000 de lei lunar este apropiat de pragul de 75% din salariul minim net”, argumentează ei.
De asemenea, ei optează și pentru:
- Reintroducerea contribuţiei sociale de şomaj
- Universalizarea accesului la sistemul public de asigurări de sănătate (nu doar pentru situații de urgență precum azi)
- Reintroducerea plăţii contribuţiei sociale de sănătate pentru pensionarii cu venituri mai mari de 3.200 de lei lunar
Altă propunere: venit minim garantat la 1.000 de lei pe lună, indiferent de numărul de persoane din gospodărie
”Venit minim garantat la valoarea de 1.000 de lei / lunar, în mod excepţional, pe perioada următoarelor trei luni”, sună o altă recomandare a cercetătorilor.
Practic, autorii susțin renunțarea temporară la Indicatorul Social de Referință, care stă la baza calculului pentru venitul minim garantat și la obligația beneficiarilor de a munci, căci această condiție va fi greu de îndeplinit într-o economie în recesiune.
Impozitul de solidaritate
Autorii propun, de asemenea, fondarea unui impozit de solidaritate.
El va fi valabil, indiferent dacă înregistrezi:
- veniturile din muncă
- veniturile din pensii
- veniturile din capital şi proprietate.
”Pragul pe care îl propunem pentru impozitul de solidaritate este de 3.200 de lei / lunar, respectiv valoarea salariului mediu net în februarie 2020. Tot ce depăşeşte acest prag, indiferent de sursa de venit (salarii61, pensii, chirii, dividende, rente) intră sub incidenţa impozitului de solidaritate”, explică ei.
”Cu alte cuvinte, primii 3.200 de lei de venit net (după plata contribuţiilor şi a impozitului pe venit, în cazul salariilor şi pensiilor) nu sunt impozitaţi deloc prin impozitul de solidaritate, ci numai tranşa de venit dincolo de pragul de 3.200 de lei lunar”
Cota impozitului de solidaritate ar urma să fie ulterior stabilită.
Impozitul de solidaritate ar urma să fie limitat, intervalul de timp mergând spre un an, propun autorii studiului.