Într-un raport publicat de Centrul chinez pentru controlul și prevenirea bolilor, experții au avertizat că Beijingul nu își poate permite să ridice restricțiile de călătorie în lipsa unei campanii de vaccinare mai eficiente sau a unor tratamente specifice anti-COVID.

Specialiștii au ajuns la aceste concluzii după ce au folosit un model matematic pentru a analiza date din luna august despre situația epidemiologică din Statele Unite, Marea Britanie, Spania, Franța și Israel și au evaluat potențialele riscuri la care s-ar expune China, dacă ar adopta aceleași strategii de control al pandemiei.

Numărul de cazuri zilnice ar ajunge la cel puțin 637.155 în cazul în care China ar lua măsuri similare celor din SUA, menționează raportul. De asemenea, țara asiatică s-ar confrunta zilnic cu până la 275.793 de infectări, dacă ar avea aceeași abordare ca Marea Britanie și ar înregistra până la 454.198 de îmbolnăviri, dacă ar urma exemplul Franței.

„Estimările au dezvăluit o posibilitate reală de apariție a unui focar colosal, care aproape sigur ar induce o povară imposibil de suportat de sistemul medical”, precizează autorii raportului.

„Constatările noastre au ridicat un avertisment clar că, deocamdată, nu suntem pregătiți să îmbrățișăm strategii de «deschidere» bazate exclusiv pe ipoteza imunității de turmă indusă de vaccinare ca în alte țări occidentale”, se mai menționează raport.

Specialiștii au precizat că estimările lor pornesc de la calcule aritmetice de bază și că sunt necesare modele mai sofisticate pentru a prognoza evoluția pandemiei, dacă restricțiile de călătorie ar fi ridicate.

Datele raportului nu iau în calcul varianta Omicron, depistată recent în sudul Africii și confirmată deja în mai multe state europene, dar și în Australia.

De la începutul pandemiei, China a abordat strategia „zero COVID”, încercând să elimine cazurile de infectare de pe teritoriul său. Astfel, autoritățile au recurs la testări în masă, izolarea rapidă a cazurilor de infectare și instituirea carantinei în orașe cu milioane de locuitori.

Potrivit datelor anunțate duminică, 28 noiembrie, de autoritatea de sănătate din China, țara a înregistrat, sâmbătă, 23 de noi cazuri de infectare, în scădere față de bilanțul din ziua precedentă, când au fost raportate 25 de infectări.

Pe de altă parte, Europa se confruntă cu un val pandemic puternic, iar după câteva luni de relaxare, multe state au revenit la restricții dure, inclusiv la măsuri de lockdown, cum se întâmplă, de exemplu, în Austria.

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News