Studiul, publicat în revista Clinical Infectious Diseases, confirmă rezultate similare ale Centrelor pentru prevenirea şi controlul bolilor (CDC), care au ajuns la aceeaşi concluzie în noiembrie anul trecut.

Potrivit studiului, primele eşantioane pozitive provin de la participanţi din Illinois şi Massachusetts, luate la 7 şi, respectiv, 8 ianuarie 2020, sugerând că virusul i-a infectat la sfârşitul lunii decembrie.

Astfel, aceste persoane nu se aflau nici în New York, nici în Seattle, două oraşe care a fost considerate a fi poarta de intrare a virusului.

„Testele anticorpilor ne permit să înţelegem mai bine răspândirea SARS-CoV-2 în Statele Unite în primele zile ale pandemiei în ţară, când testarea era limitată”, a declarat Keri Althoff, profesor de epidemiologie la Universitatea Johns Hopkins şi autorul principal al studiului.

Anticorpi împotriva virusului SARS-CoV-2 au fost detectaţi la nouă pacienţi – prin două teste serologice diferite, pentru a minimiza riscul de fals pozitiv.

Anticorpii căutaţi prin aceste teste (IgG), care „neutralizează” capacitatea virusului de a infecta celulele, apar abia la două săptămâni după infectare.

Coronavirusul 2019 a fost identificat în Wuhan, provincia Hubei, China, în 12 decembrie 2019, după ce oamenii au dezvoltat pneumonie fără să aibă o cauză clară și pentru care vaccinurile sau tratamentele existente nu au fost eficiente.

Ideea că virusul ar fi scăpat dintr-un laborator din Wuhan, respinsă inițial de mulți oameni de știință și de politicieni, din motive ascunse sau din simplul fapt că era o teorie promovată de Donald Trump, a început să fie mult mai atent analizată în ultimele luni.

Experții sunt de acord că nu există dovezi clare care să susțină teoria, dar mulți cred că ea a fost respinsă prea rapid anul trecut și cer, împreună cu politicienii, inclusiv administrația lui Joe Biden, o anchetă cât mai complexă.

Shi Zhengli, cunoscuta expertă chineză de la Institutul de Virusologie din Wuhan, a declarat într-o discuție cu New York Times, publicată luni, că speculațiile privind posibila scăpare a coronavirusului din laboratorul ei sunt nefondate.

FOTO: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News