Studiul realizat de cinci cercetători și condus de două femei sugerează că flirtul la locul de muncă reduce nivelul de stres atâta timp cât este reciproc.
”Am descoperit că a flirta la serviciu îi poate face pe colegi să se simtă mai bine, să fie mai încrezători şi chiar să-i protejeze de factori de stres precum insomnia, încurajându-i totodată să facă faţă problemelor legate de muncă”, a declarat Leah Sheppard, profesor asistent la WSU, care a condus o parte din studiu.
Chiar şi când participantelor la studiul nostru nu le-a plăcut comportamentul colegului lor în dorinţa de a flirta, nu s-a atins pragul de percepţie de hărţuire sexuală şi nici s-au produs niveluri de stres, având în vedere că este un spaţiu conceptual net diferit.
Leah Sheppard:
Sheppard, împreună cu cercetători din SUA, Canada şi Olanda, au examinat comportamentul social lipsit de hărţuire sexuală pe care l-au denumit ”naraţiune sexuală”.
Această categorie include glumele şi insinuările, dar şi comportamentul de a flirta, precum privirile timide sau complimentele adresate aspectului fizic.
Cercetătorii au trasat distincţii clare între acest tip de interacţiune şi actele persistente şi nedorite ale hărţuirii sexuale, care sunt practicate de obicei de cei care ocupă posturi de autoritate.
A fi ţinta unei hărţuiri creează stres, în timp ce conducătorii studiului au descoperit că persoanele care sunt complimentate se simt în largul lor.
Reguli absurde împotriva hărțuirii sexuale
Autorii studiului au pus la îndoială şi politicile companiilor privind toleranţa zero faţă de comportamentul sexual la locul de muncă, care nu sunt abordate din această perspectivă.
Este vorba de politicile recente privind limitele impuse privirilor adresate mai mult de cinci secunde unei colege, în afara dezbaterii unei teme de serviciu, în vigoare la Netflix, interdicţia impusă la NBC de a împărţi taxiul cu o colegă de serviciu, sau normele riguroase privind îmbrăţişarea unei colege.
Autorii notează că a flirta cu colegii de muncă aduce un echilibru în colectivitate şi că trebuie evitate politici prea restrictive privind comportamentul social sexual.
Totuşi, cei care ocupă posturi de autoritate trebuie să aibă o grijă mai mare în privinţa comportamentului lor faţă de angajate.
”Ei trebuie să aibă grijă când flirtează, mai ales cu o persoană într-un post inferior. Atunci când se produce un dezechilibru de putere, există riscul ca acest comportament să fi perceput ca hărţuire sexuală”, notează studiul.