Românii nu mai cred în presă, chiar dacă sunt conștienți
de importanța acesteia, arată un studiu Reuters prezentat marți de Antonia
Matei, profesor la Facultatea de Jurnalism şi Comunicare din cadrul
Universităţii Bucureşti.

”Deşi 49% dintre români cred că presa este un câine de pază al democraţiei şi ar trebui să-i monitorizeze pe cei bogaţi şi puternici, în acelaşi timp, încrederea în presă este foarte scăzută”, a declarat Antonia Matei la o conferință de profil.

Potrivit acesteia, studiul Reuters arată că, la nivel
global, încrederea oamenilor în presă a scăzut cu 2% de la un an la altul, însă
scăderea de 7% din România a fost cea mai puternică.

”În România, faţă de anul precedent, a scăzut cu şapte
puncte procentuale, de la 42% în 2018, la 35% în 2019. Este o încredere foarte
mică”, mai spus Matei.

Nu au încredere nici măcar în sursele pe care ei le aleg

O explicație ar sta în climatul de moment al țării.

”Ceva s-a întâmplat. Sigur că şi climatul socio-politic, economic al ţării, al momentului, a influenţat foarte mult această încredere, au fost şi atacurile unor redacţii la adresa altora, atacurile unor jurnalişti la adresa altora, plus fenomenul de fake news”, a precizat Antonia Matei.

Studiul mai spune că majoritatea utilizatorilor nu au încredere nici măcar în sursele pe care ei le aleg și evită, în general, știrile ”pentru că le dau o stare proastă”.

”Interesant este că mai mult de jumătate din
utilizatorii digitali spun că nu au încredere nici măcar în sursele pe care le
aleg.

De asemenea, oamenii spun că evită ştirile pentru că
le dau o stare proastă şi sunt incapabili să influenţeze evenimentele despre
care se vorbeşte şi, în acest caz, preferă să le evite cu totul”, a continuat
profesorul universitar.

De asemenea, studiul arată că publicul nu consideră că merită să plătească pentru știri, susține și DC News.

”Publicul nu consideră că merită să plătească pentru
ştiri, ci mai degrabă ar plăti pentru alt tip de conţinut.

În ceea ce priveşte România se urmăreşte tendinţa
globală şi publicul se îndepărtează de mediile de informare intens polarizare
şi încearcă să ocolească ştirile potenţial false”.

Facebook este principala sursă de informație

Potrivit acesteia, studiul Reuters a mai relevat că mediul online a depăşit televiziunea, reprezentând 87% din piaţă.

”Mediul TV este în scădere cu 4% faţă de 2017.
Publicul se îndreaptă către online, inclusiv social media. Accesul se face mai
degrabă de pe telefon, iar gradul de utilizare a calculatorului obişnuit scade.
Social media are un procent foarte mare, 62%, ceea ce contează foarte mult”, a
completat Antonia Matei.

Conform studiului, ”Facebook rămâne principala sursă
de informare, dar în creştere sunt Youtube, Whatsapp şi Facebook Messenger”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News