Studiul a urmărit 63.048 de bărbaţi cu vârste cuprinse între 45 şi 65 de ani, înregistrând cât timp stau pe zi şi de ce boli au suferit.

Rezultatele indică faptul că cei care stau pe un scaun mai puţin de patru ore au şanse mai mari să nu sufere de boli cronice.

Profesorul care a condus studiul, Richard Rosenkranz, a explicat rezultatele acestuia. „Am văzut o creştere constantă a riscului de boli cronice la cei care stau mai mult timp. Cei care petrec opt ore pe scaun au fără niciun dubiu cel mai mare risc de boli cronice. Ştim cu siguranţă că cei care sunt implicaţi în activităţi fizice au un risc mai redus de a avea anumite boli, dar în acelaşi timp, trebuie reduse numărul de ore petrecute pe un scaun într-o zi. Multe dintre meseriile de birou care necesită o perioadă lungă pe scaun pot fi un pericol pentru sănătate din cauza inactivităţii şi a nivelului mic de energie”, a menţionat el.

Deşi studiul a fost realizat pe bărbaţi, cercetătorii consideră că aceleaşi rezultate se aplică şi pentru femei, potrivit Mediafax.

Urmărește-ne pe Google News