În cadrul acesteia au participat aproape o mie de IMM-uri.
Concluziile studiului mai arată că, deși au dificultăți financiare și nu au rezerve pentru a se susține mai mult de una-două luni, micile firme au avut, în general, pe lângă tendința de a menține toate locurile de muncă.
De asemenea, acestea au trecut la digitalizare.
Nu mai rezistă mult
Este însă cert că majoritatea companiilor cu până în 50 de salariați, deși ușor adaptabile, nu au capacitatea să reziste fără sprijin imediat, mai arată studiul.
„Într-o criză de asemenea proporții, suntem înclinați să ne concentrăm pe salvarea celor mari, pentru că ei contribuie cel mai mult la ecosistem și prăbușirea lor are efect în cascadă. Cel mai adesea suntem tentați să nu acordăm atenție firmelor mici, însă rezultatele parțiale ale cercetării noastre arată că acestea pot fi un factor de stabilitate, iar nevoile lor nu sunt foarte mari”
Rodica Lupu, fondator Ingenius Hub:
Jumătate din economie este generată de IMM-uri
Din cele cca 550.000 de companii care funcționează în România, peste 400.000 sunt microîntreprinderi și întreprinderi mici. Totodată, IMM-urile răspund pentru jumătate din economie și au aproximativ 2,5 milioane de salariați și o cifră de afaceri de aproape un miliard de euro pe zi.
10.000 de euro pe firmă de la stat
La un calcul ipotetic, dacă Guvernul ar acorda subvenții de câte 10.000 euro tuturor companiilor micro și mici, care păstrează integral locurile de muncă, cu 2% din PIB am salva aproape jumătate din economie și jumătate din locurile de muncă, potrivit organizației.
Aceasta propune finanțarea din fonduri europene din domeniul capitalului uman a unor inițiative de digitalizare sau dezvoltare.
Ingenius NET este o rețea de companii, organizații non-guvernamentale, universități și organizații patronale interesate de dezvoltarea antreprenoriatului în România, precum și de sprijinirea cercetării și inovării, în special în industriile strategice.