În cadrul cercetării au fost incluși 53 de copii, cu vârste cuprinse între 4,7 și 7,5 ani, care au avut forme ușoare sau asimptomatice de COVID. Pacienții au fost supuși unui consult ecocardiografic transtoracic standard și unui examen ecocardiografic de urmărire la cel puțin trei luni de la diagnostic.

Rezultatele studiului arată că 26% dintre copiii care s-au vindecat de COVID prezintă disfuncționalități la nivelul inimii, la trei luni după boală. La acești pacienți s-a constatat o deformare a ventriculului stâng, indiferent de forma de boală pe care au avut-o.

Practic, cercetarea arată că nu există o legătură între severitatea formei de COVID și apariția problemelor cardiace în urma infectării.

Recomandările specialiștilor

În aceste condiții, specialiștii recomandă ca după infectarea cu SARS-CoV-2, copiii să fie monitorizați pentru o perioadă mai îndelungată de timp, pentru a putea fi depistate eventualele consecințe pe termen lung ale bolii, precum modificările la nivel cardiac.

„Simptomele care ar trebui să pună un părinte pe gânduri sunt o oboseală accentuată pe care copilul nu a resimțit-o înainte de infecția cu SARS-CoV-2, palpitații, dureri nespecifice, înțepături în piept și variații de tensiune, fie tensiuni prea mici, fie la limita superioară, tensiuni de 12, 13, care nu sunt caracteristice copiilor.

Dacă aceste simptome persistă după vindecare, este bine ca părinții să se adreseze unui medic cardiolog pentru o evaluare mai atentă, atât ecografică, cât și poate monitorizări pentru 24 de ore ale tensiunii arteriale sau ale pulsului”, a explicat medicul primar cardiolog Alina Iliescu, la Digi 24.

Pe
fondul răspândirii variantei Delta a coronavirusului, mult mai
transmisibilă decât alte tulpiuni, specialiștii sunt îngrijorați
cu privire la impactul acesteia asupra copiilor, în condițiile în
care cei cu vârste mai mici de 12 ani nu pot fi vaccinați
anti-COVID.

Pentru ca pericolul infectării să fie cât mai mic, experții recomandă respectarea cu strictețe a regulilor de protecție sanitară, precum și vaccinarea în număr cât mai mare a adulților, care va duce astfel și la protecția celor mici.

În Statele Unite ale Americii, numărul de copii spitalizați din cauza COVID în prezent a depășit recordul înregistrat în timpul valului pandemic din iarnă.

Foto: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News