Dr Karin Modig, din cadrul Karolinska Institute din Stockholm, care a condus cercetarea, a declarat că „statutul de părinte este asociat cu o creștere a longevității, în special la vârste înaintate”, potrivit The Telegraph.

Cercetătorii au concluzionat că subiecții care aveau cel puțin un copil prezentau „un risc mai mic de deces” în comparație cu cei care nu erau părinți.

„La vârsta de 60 de ani, diferența în ceea ce privește speranța de viață a fost de doi ani pentru bărbați și de 1,5 ani pentru femei” în comparație cu semenii lor care nu aveau copii, au notat cercetătorii.

Până la vârsta de 80 de ani, bărbații care erau părinți aveau, în medie, o speranță de viață de încă șapte ani și opt luni în comparație cu cei șapte ani în cazul celor care nu erau părinți, precizează echipa de experți.

În cazul mamelor, speranța de viață la 80 de ani era de nouă ani și șase luni, în timp ce la femeile fără copii aceasta era de opt ani și unsprezece luni.

Studiul nu a făcut decât să sublinieze o corelație și nu poate concluziona că a avea copii aduce un câștig în ceea ce privește speranța de viață, au precizat oamenii de știință adăugând însă că părinții pot beneficia de pe urma ajutorului social și financiar al copiilor lor la vârste avansate, lucru de care persoanele fără copii sunt private. În plus, indivizii fără copii tind să aibă un stil de viață mai puțin sănătos decât cei care sunt părinți, mai arată sursa citată.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

Asocierea dintre statul de părinte și speranța mai lungă de viață a fost observată atât la persoanele căsătorite cât și la cele necăsătorite, însă pare să fie mai accentuată la bărbații singuri, în vârstă, se menționează în concluziile studiului. Acest lucru se poate datora faptului că bărbații necăsătoriți se bazează mai mult pe susținerea copiilor lor în absența unei partenere de viață.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Ce trebuie să știe toți românii care circulă cu anvelope all season în timpul iernii. Anunțul oficial făcut de RAR
FANATIK.RO
Ce trebuie să știe toți românii care circulă cu anvelope all season în timpul iernii. Anunțul oficial făcut de RAR
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Filmul carambolului de pe A3, unde 12 maşini s-au ciocnit una după alta. Cum s-a produs haosul: "Şocul vieţii mele"
Observatornews.ro
Filmul carambolului de pe A3, unde 12 maşini s-au ciocnit una după alta. Cum s-a produs haosul: "Şocul vieţii mele"
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI