Conform studiului, persoanele „suficient de active” au fost desemnate cele care au cel puţin 150 de minute de activitate fizică aerobică de intensitate moderată sau 75 de minute de activitate de intensitate ridicată pe săptămână.

„S-a putut observa o reducere cu 34,3% a spitalizării în grupul considerat suficient de activ”, potrivit cercetării.

Studiul s-a bazat pe un sondaj efectuat de Universitatea din Sao Paulo în colaborare cu alte centre braziliene de studii superioare şi a cuprins 938 de brazilieni care au contractat COVID-19.

În plus, s-a constatat că riscul de spitalizare a fost mai mare în cazul pacienţilor supraponderali sau obezi, precum şi în cazul persoanele cu niveluri reduse de educaţie şi statut socio-economic, se menţionează în studiu.

FOTO: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News