74 la sută dintre familiile care locuiesc în mediul rural au avut, în 2016, probleme în a le asigura copiilor o dietă echilibrată şi o alimentaţie de calitate. De asemenea, unul din 10 copii a mers la culcare flămând, cotă în scădere faţă de 2014, când unul din opt copii se afla în această situaţie, potrivit raportului World Vision România.

Sărăcia la sate- Mai puţin de două mese pe zi pentru copii

Ţara noastră rămâne în coada listei ţărilor UE în ceea ce priveşte dotarea cu utilităţi sanitare.

„Sănătatea şi nutriţia copilului din mediul rural continuă să ridice provocări, lipsa igienei este considerată încă de medicii de familie ca fiind una din principalele cauze de îmbonăviri ale copiilor în ultimele 12 luni. Jumătate din gospodăriile investigate nu deţin utilităţi sanitare, iar asta afectează mai ales gospodăriile cele mai sărace. Chiar dacă acestea există, ele sunt subutilizate, pentru a reduce costurile facturilor”, se mai arată în raportul „Bunăstarea copilului din mediul rural – 2016”.

Din document reiese că a fost înregistrată o creştere a interesului tinerilor pentru igienă, de la trei băi sau duşuri pe săptămână, după cum declarau ei în 2014, la patru băi sau duşuri. Cu toate acestea, 9 la sută dintre copii au spus că în şcolile în care învaţă nu există o sursă de apă pentru spălarea mâinilor, iar 21 la sută că toaleta şcolii nu are apă curentă.

Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”
Recomandări
Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”

Nutriţia copilului peste doi ani ridică, în continuare probleme, 5 la sută dintre părinţii din mediul rural intervievaţi spunând că le oferă copiilor lor mai puţin de două mese pe zi. Potrivit raportului, calitatea şi modul de hrană pentru copilul de sub doi ani contribuie la îmbolnăvirea acestuia, fiind vorba în special de boli ale sistemului digestiv sau respirator.

Mai mult de două ore pe zi muncind în gospodărie

Mai mult, 40 la sută dintre copii petrec mai mult de două ore pe zi muncind în gospodărie, un procent mai mic decât în 2014 (58,5 la sută), iar 8 la sută dintre ei chiar lipsesc de la şcoală pentru a se duce la muncă.

Printre cauzele abandonului şcolar în primele opt clase se numără dezinteresul părinţilor pentru educaţia şcolară a copilului, absenteism cauzat de implicarea copilului în munci agricole, abuzul, violenţa, neglijarea, părăsirea şcolii pentru a însoţi părinţii la muncă în străinătate sau plecarea părinţilor la muncă în străinătate şi nesupravegherea copiilor lăsaţi acasă. După clasa a opta, se adaugă şi costurile şcolarizării şi performanţele slabe ale elevului.

Mai mult de o oră de acasă până la şcoală

În ceea ce priveşte drumul către şcoală, 15 la sută dintre copiii care locuiesc în mediul rural fac mai mult de o oră de acasă până la şcoală, iar faptul că unii dintre ei provin din familii sărace şi, astfel, sunt îmbrăcaţi mai modest sau nu au pachet pentru şcoală, duce la marginalizare.

„Trebuie să desființăm regimul Putin și dictatura sa”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (V)
Recomandări
„Trebuie să desființăm regimul Putin și dictatura sa”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (V)

Studiul arată că 16 la sută dintre copii se simt întotdeauna trataţi diferit faţă de ceilalţi copii din clasă şi nu se simt confortabil în preajma lor.

Specialiştii recomandă implementarea unor proiecte concrete, integrate din „Pachetul integrat de măsuri pentru reducerea sărăciei”, intensificarea acţiunilor de intervenţie pentru prevenirea îmbolnăvirilor, îmbunătăţirea serviciilor de monitorizare şi a mecanismelor de intervenţie a autorităţilor pentru reducerea cazurilor de violenţă împotriva copiilor, lansarea de programe de informare a populaţiei privind oportunităţilor şcolare şi profesionale, dar şi înfiinţarea de servicii de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi.

 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Răsturnare de situație. Ce sentință definitivă a primit polițistul din Brașov care vindea cocaină în uniformă
Știrileprotv.ro
Răsturnare de situație. Ce sentință definitivă a primit polițistul din Brașov care vindea cocaină în uniformă
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Ce nume rar și special va purta bebelușul lu Radu Mazăre și ce semnificație are. Soția lui tocmai a născut
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume rar și special va purta bebelușul lu Radu Mazăre și ce semnificație are. Soția lui tocmai a născut
De sâmbătă, 19 octombrie 2024, ora 9, astrele se aliniază pentru trei zodii. Doar lucruri bune și belșug se anunță în viețile lor
FANATIK.RO
De sâmbătă, 19 octombrie 2024, ora 9, astrele se aliniază pentru trei zodii. Doar lucruri bune și belșug se anunță în viețile lor
„Este o rușine!” A ieșit public în presa din Scoția să-l apere pe Ianis Hagi: „Să ai un jucător capabil de așa ceva...”
GSP.RO
„Este o rușine!” A ieșit public în presa din Scoția să-l apere pe Ianis Hagi: „Să ai un jucător capabil de așa ceva...”
Se deschide un nou mall lângă București. Va avea un supermarket 100% românesc și un fast-food care intră în premieră pe piața din țara noastră
FANATIK.RO
Se deschide un nou mall lângă București. Va avea un supermarket 100% românesc și un fast-food care intră în premieră pe piața din țara noastră
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Unica.ro
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Financiarul.ro
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Satul din România în care soarele răsare de două ori. Reacţia unui turist din Tokyo când ajunge pentru prima dată aici
Observatornews.ro
Satul din România în care soarele răsare de două ori. Reacţia unui turist din Tokyo când ajunge pentru prima dată aici
Horoscop 19 octombrie 2024. Taurii se simt bine și ar vrea să răspândească și în jurul lor această stare
HOROSCOP
Horoscop 19 octombrie 2024. Taurii se simt bine și ar vrea să răspândească și în jurul lor această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI