Închiderea școlilor în perioadele de vârf ale pandemiei a fost considerată o măsură controversată în multe țări ale lumii. Studiile arată că învățatul de acasă afectează dezvoltarea psihică și emoțională a copiilor și are un efect negativ și asupra vieții profesionale a părinților. Cum îngrijirea copiilor cade tradițional pe umerii mamelor, pandemia ar putea adânci inegalitățile de gen, arată o altă cercetare, citată de Vox Eu.
Decizia de a-i ține pe copii acasă a avut ca scop scăderea numărului de cazuri de îmbolnăviri. Numărul mare de cazuri a fost asociat cu deschiderea școlilor, dar în realitate, decizia ca elevii să stea acasă a fost luată în paralel cu alte restricții, prin urmare, este greu să fie indicată exact măsura care a funcționat mai bine.
Un studiu a urmărit evoluția ratelor de infectare cu COVID în 415 districte din toată Germania, unde vacanțele școlare au început la date diferite, în vara și toamna lui 2020.
Au urmărit separat trei evenimente: începerea vacanțelor în timpul verii, celor din toamnă și redeschiderea școlilor. Comparând dinamica ratei de infectare în jurul fiecărui eveniment, au constatat că închiderea școlilor nu a avut un impact considerabil, așa cum se spera, în controlul pandemiei.
Vacanța de vară nu ar fi avut niciun efect asupra infectărilor copiilor și adulților.
„În linie cu rezultatele obținute în studiul cu privire la închiderea școlilor, considerăm că îngrijorările cu privire la întoarcerea la școală la capacitate maximă după vacanța de vară sunt fără temei. Infectările în rândul copiilor și adulților nu au crescut când a început noul an școlar. Din contră, se pare că au crescut în ultimele zile de vacanță, de fapt, și au scăzut la câteva zile după redeschidere”, arată cercetătorii citați de Vox Eu.
Autorii leagă rata crescută a infectării de întoarcerea din călătoriile din timpul vacanței și de creșterea testărilor.