Cifrele de pe site-ul de recrutări Indeed arată că numărul aplicanților pentru viza de lucru în Regatul Unit a scăzut cu 36% în luna mai 2021 față de nivelurile medii din 2019. Marea Britanie era, înainte de Brexit, una dintre țările preferate de românii care alegeau să lucreze în străinătate, alături de Spania, Italia sau Germania.

Joburile slab plătite din sectorul ospitalității, al sectorului de îngrijire și al lucrului în depozite au avut cele mai mari scăderi – până la 41%.

Prima consecință: vor crește prețurile

Într-un raport care sugerează că regulile de imigrare mai riguroase post-Brexit au un impact distinct, dincolo de efectele pandemiei de COVID, se arată că un asemenea declin nu a fost înregistrat în alte țări.

De exemplu, click-urile pe anunțurile locuri de muncă din țări aflate în afara UE au scăzut cu doar 1%. Căutările din Irlanda, ai cărei cetățeni își păstrează dreptul de a lucra în Marea Britanie după Brexit, au scăzut cu un procent similar în aceeași perioadă.

Informația vine în contextul în care patronii din Marea Britanie se luptă să găsească suficient personal pentru a ocupa posturile vacante, după ce au fost deschise unitățile din industria ospitalității și magazinele de vânzare cu amănuntul.

Cernobîlul de la Valea Călugărească, Prahova. Autoritățile și-au dat acordul pentru un mare depozit de gunoi lângă munții de deșeuri industriale. „Roșia Montană se mută la noi!”
Recomandări
Cernobîlul de la Valea Călugărească, Prahova. Autoritățile și-au dat acordul pentru un mare depozit de gunoi lângă munții de deșeuri industriale. „Roșia Montană se mută la noi!”

Oamenii de afaceri au atenționat că lipsa lucrătorilor din străinătate s-ar putea să pună frână economiei britanice, în încercarea acesteia de a-și reveni după criza de COVID. Asta ar putea duce la prețuri mai mari pentru bunuri și servicii, deoarece lipsa personalului îi obligă să ofere salarii mai mari pentru a atrage noi angajați.

1,3 milioane de muncitori au plecat din UK după 2019

Tim Martin, șeful JD Wetherspoon (o companie de pub-uri care operează în Regatul Unit și Irlanda), un susținător al Brexitului, a cerut guvernului britanic să lanseze un sistem de vize pentru lucrătorii din UE pentru a ajuta pub-urile și restaurantele să recruteze mai mult personal.

Se estimează că aproximativ 1,3 milioane de lucrători au părăsit Marea Britanie de la sfârșitul anului 2019, mulți alegând să stea acasă în pandemie.

Controalele la graniță impuse de pandemie și riscurile pentru sănătate continuă să descurajeze lucrătorii din străinătate, dar Indeed, citat de The Guardian, susține că și Brexitul a jucat un rol.

Crește, în schimb, numărul cererilor de muncă ale cetățenilor din Commonwealth, cum ar fi India, sau din fostul teritoriu britanic Hong Kong, dar acestea nu pot compensa scăderea determinată de retragerea lucrătorilor din UE.

De ce vrea Maricel Păcuraru să-și anuleze condamnarea din 2014. Argumentul avocaților: „Infracțiunea de spălare a banilor nu mai este infracțiune”
Recomandări
De ce vrea Maricel Păcuraru să-și anuleze condamnarea din 2014. Argumentul avocaților: „Infracțiunea de spălare a banilor nu mai este infracțiune”

Jack Kennedy, economist al filialei britanice Indeed, a declarat că angajatorii din sectoare cu salarii mai mari, precum tehnologia, știința și ingineria, reușesc să compenseze interesul scăzut al solicitanților de locuri de muncă din UE cu personalul din restul lumii.

„Dar locurile de muncă mai slab plătite nu primesc aceeași atenție din partea lucrătorilor străini ca acum doi ani. Ceea ce înseamnă că lucrătorilor de aici li se poate cere să umple golurile”, a spus el.

„Și având în vedere că multe sectoare, inclusiv ospitalitatea, se luptă deja pentru a recruta personalul de care au nevoie, ar putea fi necesare salarii mai mari pentru a atrage lucrători din Marea Britanie să îndeplinească aceste roluri”, a mai spus el.

Foto: Profimedia

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce s-a întâmplat cu casa bărbatului din Florida care și-a ancorat-o cu curele și cârlige înainte de uraganul Milton
Știrileprotv.ro
Ce s-a întâmplat cu casa bărbatului din Florida care și-a ancorat-o cu curele și cârlige înainte de uraganul Milton
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Patru zodii protejate de divinitate până pe 20 octombrie. Lovituri pe plan financiar, schimbări, dar și oportunități uriașe pentru ele
FANATIK.RO
Patru zodii protejate de divinitate până pe 20 octombrie. Lovituri pe plan financiar, schimbări, dar și oportunități uriașe pentru ele
După 8 luni în România, fotbalistul din Superliga exclamă: „În 7 ani la Praga nu am simțit așa ceva!”
GSP.RO
După 8 luni în România, fotbalistul din Superliga exclamă: „În 7 ani la Praga nu am simțit așa ceva!”
Ce a găsit un cuplu de americani în grădina casei. Obiectul a fost scos la suprafață de uraganul Milton
FANATIK.RO
Ce a găsit un cuplu de americani în grădina casei. Obiectul a fost scos la suprafață de uraganul Milton
Prezentatorul TV din România a mărturisit că și-a înșelat nevasta! Puțini bărbați au curajul să recunoască asta!
Unica.ro
Prezentatorul TV din România a mărturisit că și-a înșelat nevasta! Puțini bărbați au curajul să recunoască asta!
Românii, OBLIGAȚI să-și schimbe buletinul. Termenul limită
Financiarul.ro
Românii, OBLIGAȚI să-și schimbe buletinul. Termenul limită
Mărturia tânărului lovit cu un ciocan în cap de 8 bărbaţi, în Chiajna: "Au venit chitiţi pe mine". Poliţia a spus iniţial că s-ar fi rănit singur
Observatornews.ro
Mărturia tânărului lovit cu un ciocan în cap de 8 bărbaţi, în Chiajna: "Au venit chitiţi pe mine". Poliţia a spus iniţial că s-ar fi rănit singur
Horoscop 15 octombrie 2024. Vărsătorii au de rezolvat multe probleme delicate în domeniul financiar, dar acestea sunt în interior
HOROSCOP
Horoscop 15 octombrie 2024. Vărsătorii au de rezolvat multe probleme delicate în domeniul financiar, dar acestea sunt în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI