Principala concluzie a studiului este că 82% dintre pacienţii spitalizaţi au dezvoltat simptome neurologice, care merg de la dureri de cap şi până la pierderea mirosului sau a gustului, ceea ce creşte de şase ori riscul de deces.
„Prezenţa oricărui simptom neurologic legat de COVID-19, de la ceva aparent inofensiv precum pierderea mirosului şi până la evenimente mai importante, precum accidentele cerebrovasculare, se asociază cu un risc de şase ori mai mare de deces”, se arată într-un comunicat.
În plus, pacienţii cu boli neurologice preexistente, precum demenţă sau migrene cronice, au un risc dublu de a dezvolta simptome neurologice asociate COVID-19.
„De la începutul pandemiei a fost evident că un mare număr de persoane cu o formă gravă a bolii, care a necesitat spitalizarea, au dezvoltat şi probleme neurologice”, notează în acest comunicat cercetătoarea Sherry Chou.
Rezultatele, încă provizorii, au fost obţinute pe baza a 3.744 de adulţi spitalizaţi în 133 de centre de pe cele cinci continente.
„După un an încă luptăm împotriva unui inamic invizibil şi necunoscut, avem nevoie de informaţii: trebuie să învăţăm tot ceea ce putem despre impactul neurologic al COVID-19 de la pacienţii care au fost grav bolnavi şi de la cei care au supravieţuit”, a subliniat Sherry Chou, profesor de neurologie la Universitatea din Pittsburg (SUA), care a condus consorţiul internaţional care a realizat studiul.
FOTO: EPA