Pe stradă, sistemele implementate pe tipuri diferite de autovehicule nu au reușit să reducă cu mult accidentele, relatează Business Insider.

Un studiu recent efectuat de Asociația de asistență rutieră a șoferilor din SUA arată că lovirea pietonilor a fost împiedicată de sistemele inteligente de frânare în mai puțin de jumătate din situațiile reale, comparativ cu testele de laborator. Sistemele automate de frânare par a nu fi funcționat mai ales la perceperea copiilor, astfel că 89% din accidente au avut loc în asemenea situații în ciuda acestei funcții a mașinilor.

Mai exact, potrivit datelor AAA, copiii au fost salvați de
sistemul de frânare inteligent în doar 11% din cazuri, arată
Business Insider.

În studiu, AAA a folosit patru modele de mașini fabricate în
2019: Chevrolet Malibu, Honda Accord, Tesla Model 3 și Toyota
Camry. Toate erau dotate cu sistemele de frânare automată
implementate de fiecare producător în parte.

Mașinile au rulat pe străzile din California dar și pe
autostrăzi, simulându-se prezența pietonilor cu ajutorul unor
manechine în mișcare, la fel ca un pieton. Șoferul nu a apăsat
pedala de frână decât atunci când a lovit „pietonul” iar
cercetătorii au monitorizat atât semnalele de avertizare ale
mașinii cât și o eventuală reducere a vitezei comandată de
sistemul electronic.

Sistemul de frânare automată a dat rezultate și mai slabe pe
timpul nopții, însă cercetătorii au remarcat că în această
situație, sistemul a avertizat șoferul că este nefuncțional.

Testarea cu manechine de mărimea unui adult au arătat, potrivit
raportului, că „fiecare dintre vehiculele testate au notificat
vizual șoferul despre iminența unei coliziuni la viteza de 32 de
kilometri pe oră și au reușit să evite accidentul în 40% din
situații, reducând viteza cu 9 kilometri pe oră”.

Sistemul a fost însă complet nefuncțional când
obstacolul-pieton a venit după colț.

„Niciodată să nu vă bazați pe sistemul de frânare automată
la impact” a comunicat AAA șoferilor. „Aceste sisteme sunt mai
degrabă o o măsură suplimentară de siguranță decât principala
modalitate de a evita un accident” a comunicat asociația de
asistență a șoferilor din SUA.

 
 

Urmărește-ne pe Google News