Pentru a face acest lucru, vârstnicii folosesc o regiune cerebrală adiţională pentru a-şi aminti acele produse care concurează între ele şi pentru a-l alege pe cel mai bun – fapt care favorizează goana după chilipiruri şi reduceri de preţ.
În cadrul studiului, pe lângă tiparele obişnuite ale activităţii cerebrale, voluntarii de vârsta a treia şi-au folosit o anumită regiune a creierului, denumită cortex prefrontal ventromedial (vmPFC), în momentul în care nevoia de memorare a crescut în intensitate.
Regiunea vmPFC este cunoscută deja pentru implicarea ei în calcularea riscurilor şi îi ajută pe oameni să atribuie valoare unor recompense şi emoţii. În cadrul acestui studiu, cu cât activitatea era mai mare în vmPFC, cu atât participanţii s-au descurcat mai bine în sarcinile trasate, scrie dailymail citat de Mediafax.
Potrivit autorilor săi, studiul ar putea duce la dezvoltarea unor strategii de ameliorare a deficitului decizional în rândul persoanelor de vârsta a treia.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Viva.ro
Cine este Sebastian Stan, câștigător Globul de Aur: "Acest premiu este pentru mama mea, care a plecat din România în căutarea unei...". Ce s-a aflat acum despre el
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
FANATIK.RO
Ce trebuie să faci în dimineața zilei de Sf. Ioan Botezătorul ca să ai noroc tot anul. Vei fi ferit de necazuri și supărări
Unica.ro
Gestul făcut de Sebastian Stan pe scenă, după ce a câștigat Globul de Aur, a impresionat pe toată lumea! Dar ce a urmat a fost și mai și! Wow!
Observatornews.ro
Reacţia unui taximetrist după ce a aflat că va avea colegi asiatici la transportat persoane
HOROSCOP
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu