Studiul „Bunăstarea copilului din mediul rural” arată că problemele care ţin de structura demografică şi de gradul de pregătire sunt serioase şi riscă să limiteze potenţialul de dezvoltare şi pe viitor.
Astfel, în mediul rural, numărul copiilor este de doar 2,1 pe familie, astfel că, şi fără a ţine cont de efectul migraţiei, multe dintre satele româneşti sunt într-un proces de îmbătrânire şi depopulare.
Studiul, publicat de Mediafax, arată că aproximativ 12 la sută dintre gospodăriile din mediul rural nu au nicio sursă de venit în afara alocaţiilor pentru copii, ceea ce face ca pentru un număr ridicat de copii, familiile să facă eforturi majore în acoperirea unor nevoi de bază.
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News