“Pe baza amplorii şi sensibilităţii acestor eforturi, credem că numai cei mai înalţi oficiali din Rusia puteau să autorizeze aceste activităţi. Aceste furturi şi dezvăluiri sunt menite să interfereze cu procesul electoral american”, se arată într-un comunicat al Guvernului american.

Totodată, Departamentul pentru Securitate Internă şi biroul Directorului pentru Serviciile Naţionale de Informaţii au subliniat, fără să acuze direct Guvernul rus, că “scanarea şi testarea” acestor sisteme a fost lansată, de cele mai multe ori, de pe servere operate de o companie rusă.

În plus, un purtător de cuvânt al Departamentului pentru Securitate Internă a declarat că oficialii americani au conchis că atacurile informatice sunt ”conforme cu motivaţiile ruse”.

Citește și: Vladimir Putin, primele declarații despre atacul informatic asupra Partidului Democrat american. “Important e că acest conținut a fost dat publicului”

Un înalt oficial american a declarat că administraţia Obama ia în calcul impunerea unor măsuri de retaliere împotriva Rusiei, dar a refuzat să le identifice deocamdată.

Decizia administraţiei Obama de a acuza Rusia pentru atacuri este ultima dovadă a deteriorării relaţiilor dintre Washington şi Moscova, în urma acţiunilor ruse din Siria, Ucraina şi în privinţa securităţii informatice.

Oficiali americani au afirmat în urmă cu mai multe săptămâni că Guvernul rus orchestrează atacuri informatice vizând Comitetul Naţional Democrat şi Comitetul Congresional Democrat de Campanie. Aceștia au susținut că obiectivul rușilor ar fi perturbarea sau discreditarea alegerilor prezidențiale din 8 noiembrie, în cadrul cărora se vor înfrunta democrata Hillary Clinton și republican Donald Trump.

Atacurile informatice au alimentat temerile privind fiabilitatea sistemului american de vot, pe care Trump l-a descris drept “compromis”, fără a oferi dovezi clare.

Oficiali din serviciile de informaţii au dat asigurări că nu există dovezi că sistemele de înregistrare a voturilor ar fi fost manipulate.

Un purtător de cuvânt al Kremlinului a calificat acuzaţiile americane drept “o absurditate”, scrie agenţia Interfax.

Preşedintele echipei de campanie a lui Clinton, John Podesta, a declarat că acuzarea publică a Moscovei pentru atacurile informatice ridică o singură întrebare: “De ce continuă Donald Trump să găsească scuze pentru ruşi?”.

Anterior, Trump şi-a exprimat îndoiala în legătură cu implicarea Rusiei. Chiar și în cadrul primei dezbateri prezidențiale, republicanul a afirmat că nu există nicio dovadă că Rusia s-a aflat în spatele atacului cibernetic. Mai mult, în iulie, el a sugerat că Rusia ar trebui să încerce să recupereze şi să publice emailurile de pe serverul privat al lui Clinton.

Citește și: Donald Trump le cere hackerilor ruși să obțină și să publice e-mailurile lui Hillary Clinton

 

Urmărește-ne pe Google News