„Numai Federația Rusă a decis să blocheze consensul asupra unui document final la încheierea celei de-a zecea Conferințe de revizuire a Tratatului de neproliferare nucleară. Rusia a făcut acest lucru pentru a bloca textul care doar recunoaște riscul radiologic grav de la centrala nucleară Zaporojie din Ucraina”, a transmis Departamentul de Stat al SUA.
Rusia a refuzat vineri adoptarea declarației comune de la ONU din cauza unui paragraf al textului în care semnatarii exprimă „îngrijorare profundă” cu privire la activitățile militare din jurul centralelor electrice ucrainene, inclusiv a centralei nucleare de la Zaporojie, pe care Rusia a cucerit-o la începutul războiului din Ucraina.
Textul menționa, de asemenea, „pierderea controlului de către autoritățile ucrainene competente asupra unor astfel de locații ca urmare a unor activități militare și impactul lor negativ profund asupra siguranței”.
Reprezentantul Rusiei, Igor Vishnevetsky, a declarat că textul final al declarației nu era „echilibrat”. „Delegația noastră are o obiecție esențială cu privire la unele paragrafe care sunt în mod flagrant de natură politică”, a spus el, adăugând că și alte țări nu sunt de acord cu textul – fără însă a menționa care.
În ultimele zile, centrala nucleară de Zaporojie a fost deconectată temporar de la rețeaua electrică, stârnind temeri cu privire la un posibil accident nuclear, care să se soldeze cu eliberare de radiații.
Armata Rusiei a preluat controlul asupra centralei, cea mai mare de acest tip din Europa, la începutul lunii martie, dar este încă operată de personalul ucrainean în condiții dificile. Rusia și Ucraina se acuză reciproc că bombardează zona centralei.
ivryernest • 28.08.2022, 20:16
"Riscul radiologic" ? Vă sugerez să căutați altă expresie, mai pertinentă. Cuvântul "radiologic" se potrivește lumii spitalelor... Da, acolo se poate vorbi de "riscul radiologic". Dar numai acolo !