În afară de centrul de comandă, armata americană spune că a „distrus” o staţie de control, precum şi două ambarcaţiuni fără pilot folosite de houthi în Marea Roşie, a indicat pe X Comandamentul central al armatei americane pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM).

Cu o zi înainte, Comandamentul central al armatei americane pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) anunțase doborârea a opt drone lansate de rebeli din largul coastelor Yemenului.

Rebelii Houthi, sprijiniți de Iran, susțin că atacă nave comerciale asociate Israelului în semn de susținere a cauzei palestiniene.

Pe de altă parte, Agenţia britanică de siguranţă maritimă (UKMTO) a anunţat că nava grecească M/V Tutor „pare să se fi scufundat” în Marea Roșie după ce a fost atacată pe 12 iunie cu o dronă maritimă și o rachetă. Un marinar de origine filipineză a fost ucis în urma acestui atac efectuat de houthi. Forţele maritime desfăşurate în zonă au raportat „deşeuri maritime şi petrol”, a precizat UKMTO.

La câteva zile după M/V Tutor, o altă navă de marfă, M/V Verbena, a fost abandonată de echipaj din cauza unui atac cu rachete trase din Yemen.

Atacurile din Marea Roşie şi Golful Aden, zone maritime cheie pentru comerţul mondial, au dus la creșterea costurilor de asigurare şi au determinat mai multe companii de transport maritim să navigheze pe la capătul sudic al Africii, o rută mult mai lungă, notează AFP.

Urmărește-ne pe Google News