Avertismentul a fost făcut de ambasadoarea SUA la ONU, în care reuniunii de urgenţă a Consiliului de Securitate.
„Suntem încrezători că am afectat serios programul de armament chimic al Siriei. Suntem pregătiţi să menţinem această presiune, dacă regimul sirian este suficient de nebun să ne testeze voinţa”, a declarat Nikki Haley.
„Am vorbit cu preşedintele în această dimineaţă şi a spus: ‘dacă regimul sirian foloseşte din nou gaz otrăvitor, Statele Unite sunt pregătite să lovească din nou. Armele sunt încărcate‘”, a continuat ambasadoarea SUA la ONU.
Reuniunea de urgență a Consiliului de Securitate, convocată de Moscova, a fost marcată de o nouă confruntare a ambasadorilor rus și american.
„Agresiunile dumneavoastră agravează situaţia umanitară. Nu aţi ieşit din neocolonialism”, a declarat ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia, susţinând că cele trei state occidentale au „călcat în picioare Carta ONU”.
În replică, Nikki Haley a spus că Statele Unite şi aliaţii săi au oferit diplomaţiei „şansă după şansă”, iar Rusia a continuat să blocheze proiectele de rezoluţie. „Nu putem să stăm deoparte şi să lăsăm ca folosirea armelor chimice să rămână fără răspuns”, a punctat aceasta.
Rusia a propus un proiect de rezoluţie pentru a condamna „agresiunii împotriva Republicii Arabe Siriene de către SUA şi aliaţii lor cu încălcarea dreptului internaţional şi a Cartei ONU”, care însă nu a fost adoptat.
Statele Unite ale Americii, Franța și Marea Britanie au bombardat mai multe ținte guvernamentale din Siria, în special unităţi de producţie de arme chimice de care, conform Occidentului, ar dispune regimul lui Bashar al-Assad.
În total, peste 100 de rachete au fost lansate asupra acestei țări, iar regimul de la Damasc susține că o mare parte din ele au fost doborâte.
Operațiunea a avut loc la o săptămână după un atac chimic în orașul Douma, atribuit de Occident forțelor guvernamentale. Zeci de oameni și-au pierdut viața în urma atacului, despre care Rusia și Siria spun că a fost înscenat.
Citește și:
- FOTO | Cum arată armele avioanele și navele folosite de SUA, Marea Britanie și Franța pentru a ataca Siria
- Donald Trump își laudă armata, după atacul din Siria: “Misiune îndeplinită!”
- Reacţii internaţionale după ce SUA, Franţa şi Marea Britanie au bombardat Siria
- ANALIZĂ – Ce putere de luptă au SUA, Franța și Marea Britanie în zona Siriei
- VIDEO/ Primele imagini cu Bashar Al-Assad, după ce SUA au bombardat Siria