Mike Pompeo a declarat pentru Fox News miercuri seara târziu că este nevoie de o “remediere structurală a OMS” pentru a i se corecta “deficienţele”.

Întrebat dacă solicită o schimbare în conducerea OMS, Pompeo a răspuns: “Chiar mai mult decât atât, se poate ca Statele Unite să nu mai revină niciodată la subscriere şi dolarii contribuabililor americani să nu mai ajungă la OMS”.

Într-un interviu acordat joi în cadrul unei emisiunii de radio, Pompeo a fost întrebat dacă vede o vreme în care rolul OMS ar putea fi preluat de o altă organizaţie. “O să aruncăm o privire fix asupra acestui aspect”, a spus secretarul de stat american.

“Dacă instituţia funcţionează cum trebuie, SUA se vor implica şi vor face parte din ea. Dacă nu livrează, dacă de fapt nu reuşeşte să obţină rezultatele dorite, vom lucra cu parteneri din întreaga lume pentru a oferi o structură, o formă, un model de guvernare care va livra, efectiv, conform scopurilor avute în vedere”, a răspuns secretarul de stat american.

În timp ce şeful diplomaţiei americane continuă atacurile la adresa OMS, democraţii din Camera Reprezentanţilor îl acuză pe liderul de la Casa Albă, Donald Trump, că transformă OMS-ul într-un ţap ispăşitor pentru a distrage atenţia opiniei publice de la modul în care a fost gestionată izbucnirea epidemiei noului coronavirus în SUA.

De asemenea, OMS a negat acuzaţiile aduse de administraţia Trump, în timp ce China insistă asupra abordării sale transparente şi deschise.

SUA au fost cel mai mare donator global al OMS. În 2019, Washingtonul a contribuit cu peste 400 de milioane de dolari, sumă ce reprezintă aproximativ 15% din bugetul organismului ONU.

Înalţi oficiali de la Washington au declarat pentru Reuters săptămâna trecută că aceste fonduri ar putea fi redirecţionate către alte structuri care acordă asistenţă.

Şeful interimar al Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) a informat miercuri că se va evalua dacă OMS este gestionată corespunzător şi se vor căuta parteneri alternativi. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News