Conform Departamentului american al Trezoreriei, decizia de a limita legăturile aeriene dintre SUA și Belarus este în interesul politicii externe americane. Pe de altă parte, Washingtonul va permite în continuare efectuarea de operațiuni de transport „în interesul naţional” american, cum sunt cazurile umanitare sau cele de securitate națională.

Măsura se înscrie în linia deciziilor luate de autoritățile din Statele Unite după ce manifestațiile pro-democrație, prin care a fost contestat rezultatul alegerilor prezidențiale din 2020, au fost repirmate de regimul de la Minsk, condus de Aleksandr Lukașenko.

Decizia
anunțată de SUA are însă mai mult o valoare simbolică pentru că
în Statele Unite se vând foarte puține bilete de avion cu
destinația Belarus.

La finalul lunii mai, fostul jurnalist Roman Protasevici, activist contra regimului lui Aleksandr Lukașenko, și iubita sa, Sofia Sapega, au fost arestați, după ce avionul Ryanair care circula pe ruta Atena-Vilnius, a fost deturnat către Minsk.

Protasevici
riscă până la 15 ani de închisoare, fiind acuzat, printre altele,
de incitarea la ură socială pe baza activității profesionale și
organizarea de dezordine în masă.

În urmă cu o săptămână Roman Protasevici și Sofia Sapega au fost mutați în arest la domiciliu, însă, conform declarațiilor tatălui activistului, acuzațiile la care li se aduc nu au fost retrase.

 
 

Urmărește-ne pe Google News