UPDATE ora 13.54: Loviturile americane de vineri asupra țintelor din Irak au ucis 16 persoane, inclusiv civili, și au rănit alte 25, afirmă biroul premierului Mohammed Shia al-Sudani, citat de Reuters, relatează The Guardian.

Oficialul a condamnat atacurile, pe care le-a catalogat drept o „nouă agresiune împotriva suveranității Irakului” și a negat că acestea au fost coordonate în prealabil de guvernul de la Bagdad cu Washingtonul, calificând aceste afirmații drept „minciuni”.

Prezența coaliției militare conduse de SUA în regiune „a devenit un motiv de amenințare a securității și stabilității în Irak și o justificare pentru implicarea Irakului în conflicte regionale și internaționale”, se mai precizează în declarația transmisă de biroul premierului irakian.

Un mesaj a venit și din partea armatei siriene care a vorbit despre „o agresiune aeriană flagrantă” a SUA.

Statele Unite „au lansat o agresiune aeriană flagrantă împotriva mai multor situri și orașe din regiunea de est a Siriei și din apropierea graniței siriano-irakiene, care a dus la martiriul mai multor civili și soldați, la rănirea altora și la provocarea de daune semnificative proprietății publice și private”, a precizat Ministerul sirian al Apărării într-o declarație transmisă sâmbătă dimineață, relatează CNN.

Și Iranul a condamnat, prin vocea purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe, Nasser Kanaani, atacurile SUA asupra unor miliții proiraniene din Irak și Siria.

Oficialul, citat de BBC, a descris represaliile SUA ca fiind „încălcări ale suveranității și integrității teritoriale” ale celor două țări.

Potrivit acestuia, atacurile reprezintă „o altă greșeală aventuroasă și strategică a Statelor Unite, care va duce la creșterea tensiunii și a instabilității în regiune”.

***

Știre inițială: „Forţele militare americane au lovit peste 85 de ţinte, cu numeroase avioane, inclusiv bombardiere cu rază lungă de acţiune, care au decolat din Statele Unite. Loviturile aeriene au folosit peste 125 de muniţii de precizie”, a transmis Comandamentului Central al SUA, printr-un comunicat, adăugând că atacurile au vizat Forţa Quds a Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice din Iran (IRGC) și grupări de miliţie afiliate.

„Facilităţile care au fost lovite au inclus operaţiuni de comandă şi control, sedii, centre de informaţii, rachete şi proiectile şi depozite de vehicule aeriene fără pilot la bord, precum şi facilităţi logistice şi lanţuri de aprovizionare cu muniţii ale grupurilor de miliţie şi ale sponsorilor lor din IRGC, care au facilitat atacurile împotriva forţelor SUA şi ale Coaliţiei”, se mai precizează în comunicat.

„Am lovit exact ceea ce am vrut să lovim

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitate naţională, John Kirby, a declarat că au fost lovite trei instalaţii în Irak şi patru în Siria, adăugând că ţintele „au fost selectate cu atenţie pentru a evita victimele civile şi pe baza unor dovezi clare şi irefutabile că au legătură cu atacurile asupra personalului american din regiune”.

De asemenea, oficialul american a menționat că Irakul a fost informat înainte să fie lansate atacurile.

Printre avioanele folosite în cadrul operațiunii americane se numără bombardierele B-1 cu rază lungă de acţiune, a declarat pentru CNN un oficial din domeniul apărării, notează News.ro. Aceste bombardiere pot desfăşura arme de precizie şi de non-precizie.

„Indicaţiile iniţiale sunt că am lovit exact ceea ce am vrut să lovim, cu o serie de explozii secundare asociate cu muniţia şi locaţiile logistice”, a precizat lt. generalul Douglas Sims, directorul Statului Major Întrunit.

„Ştim că există militanţi care folosesc aceste locaţii. Am lansat aceste lovituri (…) cu ideea că probabil că vor exista victime asociate cu oamenii din interiorul acestor unităţi”, a mai spus Sims.

SUA au declanșat atacurile la câteva ore după ce trupurile celor trei militari uciși în Iordania au fost aduse acasă, în prezența președintelui Joe Biden și a unor lideri ai Pentagonului.

Joe Biden: Răspunsul nostru „va continua în momentele şi locurile pe care le vom alege”

Într-un prim mesaj transmis de Casa Albă în legătură cu atacurile, președintele american Joe Biden a afirmat că SUA nu caută un război în Orientul Mijlociu, dar vor răspunde atunci când americanii au de suferit.

„În această după-amiază, la indicaţiile mele, forţele militare americane au lovit instalaţii din Irak şi Siria pe care IRGC şi miliţiile afiliate le folosesc pentru a ataca forţele americane. Răspunsul nostru a început astăzi. Va continua în momentele şi locurile pe care le vom alege.

Statele Unite nu caută conflicte în Orientul Mijlociu sau oriunde altundeva în lume. Dar să ştie acest lucru toţi cei care ar putea încerca să ne facă rău: Dacă faceţi rău unui american, vom răspunde”, a transmis Joe Biden, citat de CNN.

„Cel puțin 18 luptători pro-Iran”, uciși în Siria

„Cel puțin 18 luptători pro-Iran” au fost uciși în urma atacurilor americane din Siria, a anunțat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, o organizaţie a opoziţiei siriene în exil.

De asemenea, grupul a precizat pentru AFP că atacurile au vizat mai ales estul țării, pe o distanţă de peste 100 de kilometri, de la oraşul Deir ez-Zor până la Albu Kamal, în apropiere de graniţa cu Irak.

„O încălcare a suveranităţii irakiene

De partea irakiană, Yahya Rasool, purtătorul de cuvânt al Forţelor Armate ale țării, a acuzat că „aceste atacuri sunt considerate o încălcare a suveranităţii irakiene şi subminează eforturile guvernului irakian, reprezentând o ameninţare care ar putea avea consecinţe nedorite pentru Irak şi pentru întreaga regiune”.

SUA au lovit unităţile folosite de al Hashed al Shabi (Unităţile de Mobilizare Populară – PMU), în oraşul irakian Al-Qaim, aflat în zona frontierei cu Siria, au declarat oficiali din domeniul securităţii irakiene şi primarul din Al-Qaim, citați de CNN, relatează News.ro.

Atacurile nu au vizat teritoriul Iranului, însă există temeri că acestea vor amplifica tensiunile deja existente în Orientul Mijlociu, unde, de aproape patru luni, este în desfășurare războiul dintre Israel și Hamas.

Într-un mesaj similar cu cel al lui Joe Biden de după atac, John Kirby spunea, la începutul săptămânii că SUA nu caută un război cu Iranul sau „un conflict mai amplu în Orientul Mijlociu”.

La rândul său, președintele iranian Ebrahim Raisi a spus că țara sa nu va declanșa un război, dar va „răspunde ferm” oricărei agresiuni.

„Nu vom începe niciun război, dar dacă cineva vrea să ne agreseze va primi un răspuns puternic. Înainte, când ei (americanii) au vrut să discute cu noi, au spus că opțiunea militară este pe masă. Acum, ei spun că nu au nicio intenție de conflict cu Iranul”, a afirmat Raisi pe 2 februarie.

Statele Unite au atribuit atacul asupra bazei din Iordania mișcării Rezistența Islamică din Irak și a brigăzilor acesteia, Hezbollah Kataib, susținute de Iran.

Foto: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News