Manta Ray, realizată de Northrop Grumman, a fost construită pentru a îndeplini misiuni militare de lungă durată. Ambarcațiunea subacvatică – construită pentru Agenția de Cercetare a Proiectelor Avansate pentru Apărare (DARPA) – a fost realizată în patru ani. În urma testelor, s-a stabilit că poate fi folosită în operațiuni de colectare de informații, fiind greu detectabilă. „Diavolul de mare” poate transporta însă și arme.
Manta Ray sau „diavolul de mare”, testată cu succes
Construcția Manta Ray a început în 2020, iar obiectivul proiectului a fost să dezvolte o „nouă clasă de vehicule subacvatice fără pilot (UUV) de lungă durată, cu rază lungă de acțiune”. Drona trebuia să fie capabilă să desfășoare misiuni subacvatice cu cât mai puțină supraveghere umană.
Acest lucru nu era însă atât de ușor pe cât pare. Apa de mare este corozivă, iar animalele marine și fauna pot murdări piesele dronei. A fost un set complex de provocări tehnice pe care DARPA a văzut oportunitatea de a le rezolva cu un singur program, avansând stadiul tehnicii în tehnologia UUV. La începutul lunii mai, Manta Ray a fost testată cu succes.