Agențiile de informații ale Statelor Unite au convingerea că o parte a guvernului ucrainean a autorizat atacul cu mașină-capcană de lângă Moscova din august, în care a murit Daria Dughina, fiica unui naționalist rus proeminent, considerat cândva și „ideologul lui Putin.

Atacul reprezintă un element al unei campanii secrete despre care oficialii americani se tem că ar putea extinde conflictul, scrie NYT.

Oficialii americani nu au dezvăluit cine anume din guvernul de la Kiev a autorizat misiunea, cine a efectuat atacul sau dacă președintele Volodimir Zelenski a aprobat misiunea. Statele Unite nu au luat parte la atac, nici prin furnizarea de informații, nici cu vreun alt sprijin, susțin oficialii.

Persoanele din servicii care au vorbit cu NYT nu au precizat nici cine din guvernul american și-a exprimat nemulțumirile și a avertizat oficialii de la Kiev în privința urmărilor unor astfel de acțiuni și nici cine din guvernul ucrainean le-a primit sau cum a răspuns.

Concluzia serviciilor privind complicitatea Ucrainei la desfășurarea atacului, care nu a mai fost menționată anterior, a fost raportată guvernului american săptămâna trecută.

Ucraina a negat implicarea în asasinat imediat după atac, iar înalții oficiali de la Kiev au respins, din nou, vreo implicare a Ucrainei când au fost întrebați despre evaluarea serviciilor de informații americane.

Rusia nu a ripostat în vreun mod evident după asasinarea Dariei Dughina, dar SUA sunt îngrijorate de faptul că astfel de atacuri, deși au o valoare simbolică ridicată, au un impact direct mic asupra câmpului de luptă și ar putea determina Moscova să efectueze propriile atacuri împotriva înalților oficiali ucraineni.

Oficialii americani s-au arătat deranjați de lipsa de transparență a Ucrainei cu privire la planurile sale militare, în special pe teritoriul Rusiei.

De la începutul războiului, serviciile de securitate ale Ucrainei și-au demonstrat capacitatea de a ajunge în Rusia pentru a efectua operațiuni de sabotaj. Uciderea Dariei Dughina, totuși, ar fi una dintre cele mai îndrăznețe operațiuni de până acum și ar arăta capacitatea de a ajunge aproape de figuri importante din Rusia.

Unii oficiali americani suspectează că ideologul Aleksander Dughin, un ultranaționalist rus, a fost ținta reală a operațiunii și că agenții care au efectuat misiunea au crezut că va fi în vehicul cu fiica sa.

Foto: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News