Acesta este primul studiu clinic al unui cocktail de anticorpi pentru Covid-19 pe teritoriul Statelor Unite. Dacă va avea succes, compania speră că tratamentul va fi disponibil la toamnă.

Regeneron spune că acest cocktail de anticorpi va fi testat în patru studii populaţionale diferite:

  1. oameni internaţi cu Covid-19
  2. oameni care au simptome ale bolii, dar nu sunt internaţi
  3. oameni sănătoşi, dar la risc mare să se îmbolnăvească
  4. oameni sănătoşi care deja au intrat în contact apropiat cu o persoană bolnavă de Covid-19

“Am creat un cocktail unic de anticorpi antiviral cu potenţialul de a preveni şi de a trata infecţia şi, de asemenea, de a evita o evadare virală (n. trad: mecanisme învăţate ale virusului de a “scăpa” de un anumit tratament), o precauţie critică în mijlocul unei pandemii globale în desfăşurare”, a declarat dr. George Yancopoulos, cofondator, preşedinte şi director ştiinţific la Regeneron, potrivit unui comunicat de presă citat de CNN.

“Lumea are nevoie de soluţii multiple, iar industria bio-pharma inovatoare lucrează din greu să ajute cât de mulţi oameni posibil cu o multitudine de abordări complementare”, a adăugat el.

Anticorpii sunt proteine pe care corpul le produce în mod natural pentru a proteja organismul de o ameninţare cum este Covid-19.

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

Pentru a fabrica aşa-zişii anticorpi monoclonali, oamenii de ştiinţă au evaluat mii de anticorpi, încercând să vadă care din ei ar fi mai eficienţi în lupta împotriva noului coronavirus.

În acest caz, cercetătorii de la Regeneron au ales doi anticorpi, i-au mărit şi i-au pus într-un medicament care – speră ei – va putea fi folosit pentru a trata simptomele sau a proteja grupurile vulnerabile, precum vârstnicii sau lucrătorii din domeniul sanitar.

Prima parte a studiului va verifica dacă terapia cu anticorpi este sigură pentru a fi folosită la oameni. Cercetătorii vor apoi să vadă dacă funcţionează.

Un tratament cu anticorpi nu este un vaccin şi nu oferă protecţie permanentă. Dar acest tip de imunizare pasivă funcţionează imediat şi este posibil să fie disponibil înaintea unui vaccin pentru Covid-19.

Regeneron nu este prima companie care dezvoltă o terapie cu anticorpi pentru Covid-19 şi ajunge cu ea în etapa studiilor clinice. 

Eli Lilly şi AbCellera au început testarea pe oameni a tratamentului lor cu anticorpi la 1 iunie. Pentru acea terapie este folosit un singur anticorp. 

Eli Lilly a început şi un al doilea studiu clinic în China pentru un alt tratament cu un singur anticorp, pe care l-a creat alături de compania chinezească Junshi Biosciences. Eli Lilly va testa, pe viitor, mai multe combinaţii de anticorpi. Pe lângă acestea, şi alte câteva companii lucrează la terapii cu anticorpi.

Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”
Recomandări
Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”

Regeneron, care are sediul în statul New York, a mai creat cu succes alte terapii cu anticorpi aprobate de FDA (Administraţia americană a medicamentului), pentru afecţiuni oculare, artrită reumatoidă, cancer sau boli cardiovasculare.

Tratamentul împotriva Ebola, dezvoltat de această companie, a funcţionat atât de bine încât studiul clinic a fost oprit mai devreme decât era intenţionat, în august 2019. Datele arătau clar că era mai bun la salvat vieţi în acea epidemie decât alte terapii experimentale testate în aceeaşi perioadă.

FDA a acceptat ca REGN-EB3 să fie evaluat cu prioritate în aprilie. Este estimat că agenţia va lua o decizie finală în privinţa tratamentului pentru Ebola în luna octombrie.  

Cercetătorii de la Regeneron spun că s-au pregătit ani de zile pentru o pandemie precum cea de Covid-19.

Cei mai mulţi oameni de ştiinţă au spus de ani de zile că există potenţial pentru pandemii precum cea pe care o traversăm. Şi ne-am gândit: hai să fim pregătiţi.

Kristin Pascal, cercetător la Regeneron, pentru CNN:

Ca să se pregătească, Pascal şi echipa sa au făcut “provocări de viteză” pentru a vedea exact cât de rapid ar putea crea un tratament pentru o nouă ameninţare medicală. Au făcut asta pentru MERS şi Ebola şi speră că antrenamentul lor va da rezultate şi împotriva Covid-19.

Drumul de la Ceaușescu la Georgescu. Bonus: pericolul unui front „suveranist” care înseamnă, de facto, moartea statului român european
Recomandări
Drumul de la Ceaușescu la Georgescu. Bonus: pericolul unui front „suveranist” care înseamnă, de facto, moartea statului român european

Compania spune că a stabilit un record propriu creând în doar câteva luni REGN-COV2, cocktailul de anticorpi pe care îl propune în această pandemie. 

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI