„Nu este prima dată când asistăm la o retorică iresponsabilă din partea lui Vladimir Putin. Nu este un mod de a vorbi pentru liderul unui stat dotat cu armă nucleară”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.
Reacţia SUA vine după ce preşedintele rus s-a adresat occidentalilor, în discursul către naţiune, spunându-le că „trebuie să înţeleagă că şi noi avem arme capabile să lovească ţinte de pe teritoriul lor. Tot ceea ce inventează ei în acest moment, pe lângă faptul că înspăimântă întreaga lume, este o ameninţare reală de conflict cu utilizarea armei nucleare şi, prin urmare, de distrugere a civilizaţiei”.
Oficialul american a amintit că „în trecut, am comunicat în mod privat şi direct cu Rusia cu privire la consecinţele utilizării unei arme nucleare”. „Nu avem niciun semn care să indice că Rusia se pregăteşte să folosească o armă nucleară”, a menţionat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.