Rachetele de interceptare HAWK ar reprezenta un pas înainte față de sistemele de rachete Stinger – sisteme de apărare antiaeriană mai mici și cu rază de acțiune mai scurtă – pe care Statele Unite le-au trimis deja Kievului pentru a contracara invazia Rusiei.
Administrația Biden ar urma să folosească Autoritatea Prezidențială de Retragere (Presidential Drawdown Authority – PDA) pentru a transfera echipamentul HAWK, care se bazează pe tehnologia din perioada războiului din Vietnam, dar care a fost modernizat de mai multe ori. PDA permite Statelor Unite să transfere rapid articole și sisteme de apărare care se află în stocurile armatei americane, fără aprobarea Congresului, ca răspuns la o situație de urgență.
Reuters notează că nu a putut stabili câte sisteme și rachete HAWK au la dispoziție Statele Unite pentru a fi transferate Ucrainei. Casa Albă a refuzat să comenteze acest subiect.
Sistemul HAWK este predecesorul sistemului de apărare antirachetă PATRIOT, fabricat de Raytheon Technologies, care nu este luat în calcul să fie livrat Ucrainei, au precizat oficialii americani pentru agenția de presă.
Președintele american Joe Biden s-a angajat în fața omologului său ucrainean, Volodomir Zelenski, ca Washingtonul să furnizeze Kievului sisteme antiaeriene avansate după atacurile devastatoare cu rachete efectuate de forțele ruse la începutul acestei luni.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat că Spania intenționează să trimită Ucrainei patru lansatoare HAWK.
Inițial, Statele Unite vor trimite probabil în Ucraina rachete interceptoare pentru sistemul HAWK, deoarece nu este clar dacă suficiente lansatoare americane se află în stare bună, a precizat unul dintre cei doi oficiali americani. Sistemele americane HAWK stau depozitate de zeci de ani.
De când a început invazia rusă în Ucraina, pe care Moscova o numește o „operațiune militară specială”, Statele Unite au trimis Kievului asistență de securitate în valoare de aproximativ 17,6 miliarde de dolari.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina