Noile sancțiuni vin în contextul în care Washingtonul încearcă să îngreuneze activitatea complexului militar-industrial rus, mai ales producţia de arme ce înglobează tehnologii avansate şi care sunt folosite în războiul din Ucraina.

Departamentul american al Trezoreriei a anunţat consolidarea sancţiunilor împotriva a 130 de persoane şi entităţi implicate în schimburile comerciale cu Rusia prin care aceasta din urmă obţine „tehnologii şi echipamente necesare” efortului de război în Ucraina.

Potrivit Ministerului american de Finanţe, Rusia profită de legăturile sale comerciale cu China, Turcia şi Emiratele Arabe Unite (EAU), ţări devenite „noduri comerciale pentru exportul, reexportul şi transferul către Rusia de tehnologii şi echipamente străine”.

Prin urmare, circa 20 de companii din EAU, 10 din Turcia şi 3 din China au fost incluse acum pe lista americană a sancţiunilor.

Dronele Lancet au provocat mari pierderi armatei ucrainene

Noile sancţiuni vizează, de asemenea, entităţi şi persoane fizice implicate în comerţul cu materiale şi tehnologii obţinute din străinătate, precum şi în activitatea de cercetare-dezvoltare.

O atenţie deosebită în noua serie de sancţiuni are în vedere reţeaua de companii şi persoane implicate în achiziţia de materiale şi componente destinate fabricării dronelor de atac ruseşti, mai ales dronele KUB-BLA şi Lancet, cele din urmă provocând mari pierderi armatei ucrainene.

Dezvoltatorul imobiliar Nordis, unul dintre cei mai mari din România, a intrat în insolvență
Recomandări
Dezvoltatorul imobiliar Nordis, unul dintre cei mai mari din România, a intrat în insolvență

Sectorul energetic al Rusiei, vizat și el în mod special de noile sancțiuni

Pe lângă producţia rusă de armament, noul set de sancţiuni americane cuprinde şapte bănci ruse şi mai mulţi responsabili bancari ruşi, precum şi sectoarele energetic şi minier ale Rusiei, în special proiectul Arctic-2 LNG de transport al gazelor naturale lichefiate (GNL) destinate exportului, Washingtonul motivând că astfel va fi diminuată capacitatea Moscovei de a finanţa războiul.

Statele Unite, devenite un mare exportator de GNL către Europa după ce sancţiunile contra Rusiei şi sabotajul asupra conductelor Nord Stream au oprit livrarea gazului natural rusesc către ţările UE, încearcă să reducă exporturile de GNL rusesc spre Europa, exporturi care până în prezent nu au fost afectate, mai scrie Reuters.

Companiile şi persoanele vizate de toate aceste sancţiuni vor avea îngheţate activele deţinute în SUA, iar orice companie sau cetăţean din SUA va avea interdicţie de a avea legături de afaceri cu acestea.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (17)

Narcisu   •   27.11.2023, 08:31

Da, America le impune sancțiuni,și rușii le evită cu iranieni, coreenii....

Mikyy22   •   03.11.2023, 15:03

Nici nu știu pe cine mai interesează acuma

Mikyy22   •   03.11.2023, 15:03

Trecem noi și peste drama asta. Foarte tare.

Vezi toate comentariile (17)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine este șoferul care a gonit pe contrasens pe Autostrada A7. A primit o amendă usturătoare şi a rămas fără permis
Știrileprotv.ro
Cine este șoferul care a gonit pe contrasens pe Autostrada A7. A primit o amendă usturătoare şi a rămas fără permis
S-a aflat! Ce pensie alimentară plătește Valeriu Gheorghiță pentru copiii săi. Are o fată și un băiat din fostul mariaj
Viva.ro
S-a aflat! Ce pensie alimentară plătește Valeriu Gheorghiță pentru copiii săi. Are o fată și un băiat din fostul mariaj
Cât de frumoasă e fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță! Medicul colonel a cucerit numai femei superbe. De ce au divorțat
Libertateapentrufemei.ro
Cât de frumoasă e fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță! Medicul colonel a cucerit numai femei superbe. De ce au divorțat
Se construiește unul dintre cele mai așteptate drumuri din România. Va fi cea mai importantă autostradă din istoria noastră
FANATIK.RO
Se construiește unul dintre cele mai așteptate drumuri din România. Va fi cea mai importantă autostradă din istoria noastră
„La început am fost puțin tristă”. Ioana Timofeciuc explică de ce a fixat nunta cu Florinel Coman într-o zi de joi
GSP.RO
„La început am fost puțin tristă”. Ioana Timofeciuc explică de ce a fixat nunta cu Florinel Coman într-o zi de joi
Anunț oficial pentru toți proprietarii de terenuri. Noua obligație va fi valabilă minimum 7 ani
FANATIK.RO
Anunț oficial pentru toți proprietarii de terenuri. Noua obligație va fi valabilă minimum 7 ani
Monica Bîrlădeanu, ieșire în familie cu Valeriu Gheorghiță și fiul său. Cum au fost surprinși
Unica.ro
Monica Bîrlădeanu, ieșire în familie cu Valeriu Gheorghiță și fiul său. Cum au fost surprinși
Toată țara este în CRIZĂ MARE de bani cash. NU SE MAI POT RETRAGE bani de la bancomate
Financiarul.ro
Toată țara este în CRIZĂ MARE de bani cash. NU SE MAI POT RETRAGE bani de la bancomate
Apa a ajuns mai scumpă decât berea. Care sunt preţurile în magazine, după majorările pe bandă rulantă din ultimii ani
Observatornews.ro
Apa a ajuns mai scumpă decât berea. Care sunt preţurile în magazine, după majorările pe bandă rulantă din ultimii ani
Horoscop 9 octombrie 2024. Capricornii ar fi bine să rețină că perioada următoare ar putea fi ceva mai complicată în sfera sănătății
HOROSCOP
Horoscop 9 octombrie 2024. Capricornii ar fi bine să rețină că perioada următoare ar putea fi ceva mai complicată în sfera sănătății

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI