În condițiile în care se poartă în prezent discuții active, oficialii subliniază că SUA nu le „dictează” Forțelor de Apărare ale Israelului ce operațiuni să desfășoare, chiar dacă Washingtonul este conștient de provocările dificile care întârzie ajutorul umanitar să ajungă în Gaza și care împiedică eliberarea în siguranță a ostaticilor.
„Ajutăm să răspundem la aceste întrebări dificile și ne asigurăm că au obiective clare”, a declarat un alt oficial american, sub protecția anonimatului, pentru NBC News.
Când președintele american Joe Biden a fost întrebat sâmbătă dacă încurajează Israelul să amâne invazia, el a răspuns: „Discut cu israelienii”. Duminică, el a vorbit din nou la telefon cu premierul israelian Netanyahu, cei doi lideri „afirmând că acum va exista un flux continuu al acestei asistențe critice în Gaza”, potrivit unui comunicat transmis de Casa Albă.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a precizat: „Ca o chestiune generală, nu comentăm conversațiile diplomatice private”.
Săptămâna trecută, în zborul său de întoarcere din Israel, Biden a făcut aluzie la conversațiile cu Netanyahu în care au discutat despre „alternative” la invazia terestră, dar nici președintele, nici oficialii din domeniul securității naționale nu au detaliat care sunt aceste „alternative”.
Foto: Profimedia Images