Preşedintele Tayyip Erdogan a declarat duminică că Turcia, care are deja o bază în nord-vestul Siriei, va efectua o operaţiune militară într-o zonă controlată de kurzi la est de Eufrat în nordul Siriei.

”În mod clar credem că orice acţiune unilaterală a Turciei ar fi inacceptabilă”, a declarat şeful Pentagonului în cursul unei vizite în Japonia.

”Ceea ce vom face este să prevenim incursiunile unilaterale care ar deranja, din nou, aceste interese reciproce … pe care SUA, Turcia şi Forţele Democratice Siriene (FDS) le împărtăşesc în ceea ce priveşte nordul Siriei”, a explicat responsabilul american.

Cu sprijinul SUA, FDS, din care face parte miliţia kurdă YPG (Unităţi de apărare a poporului), au preluat controlul în ultimii patru ani într-o zonă extinsă din nord-est Siriei, care se afla sub controlul militanţilor Statului Islamic. Ankara consideră YPG drept organizaţie teroristă.

Mark Esper a menţionat faptul că Statele Unite nu au niciun plan să renunţe la FDS, dar nu a dat asigurări că Statele Unite le vor proteja în cazul unei operaţiuni turce.

O echipă de la Pentagon s-a deplasat în Turcia pentru a discuta cu oficiali turci despre această problemă, responsabilul american exprimându-şi speranţa că se va ajunge la un acord cu Ankara. Ministrul american a sugerat că o operaţiune turcă în nordul Siriei ar putea afecta acţiunea FDS de a împiedica Statul Islamic să reia controlul asupra teritoriului pe care îl deţinea în Siria precum şi capacitatea forţelor susţinute de SUA de a ţine în detenţie mii de presupuşi luptători ai organizaţiei jihadiste.

Campania condusă de Turcia, care a fost amânată luni întregi ca urmare a opoziţiei SUA, are ca scop îndepărtarea miliţiei kurde YPG dintr-o serie de oraşe de frontieră în provinciile Raqqa şi Hasaka.

Ankara a acuzat Washingtonul că a oprit continuarea acestei operaţiuni prin crearea unei zone de securitate în interiorul graniţei de nord-est a Siriei cu Turcia.

În această săptămână, Erdogan a spus că atât Rusia, cât şi SUA au fost informate în legătură cu planificarea operaţiunii, dar nu a precizat când ar urma să înceapă. Aceasta ar marca a treia incursiune turcă în Siria în tot atâţia ani.

Turcia intenţionează să lanseze o ofensivă în nordul Siriei, la est de fluviul Eufrat, pentru a alunga din zonă o miliţie kurdă considerată teroristă, a anunţat duminică preşedintele Recep Tayyip Erdogan, notează AFP.

Turcia consideră că YPG sunt o „emanaţie teroristă” a mişcării pentru independenţă kurde. SUA se bazează însă pe YPG în lupta lor împotriva grupării Stat Islamic.

Preşedintele american Donald Trump a propus crearea unei „zone de securitate” de 30 km de-a lungul frontierei turco-siriene după ameninţările lui Erdogan de a pătrunde în Siria din decembrie.

Legăturile dintre cei doi aliaţi NATO au fost tensionate de o serie de probleme, între care excluderea Turciei de către Statele Unite din programul de furnizare de avioane de luptă F-35 după ce Ankara a cumpărat sisteme anti-rachetă ruseşti S-400, ceea ce Washingtonul consideră a fi o ameninţare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News