Mai exact, orice companie listată este obligată să anunțe public pe bursă dacă există evenimente care pot avea impact asupra rezultatelor financiare sau valorii acțiunilor.

Or, Apple nu a anunțat nimic pe bursă. Ba fix invers: utilizatorii Reddit au descoperit povestea pentru ca apoi o firma de benchmark să demaște Apple.

Ulterior, Apple a recunoscut că încetinește voit iPhone-urile vechi pentru ca acestea să nu se închidă din cauza bateriilor și și-a cerut în mod public scuze. Apple s-a oferit să înlocuiască bateriile la un preț redus, de 29 de dolari față de 79 de dolari.

Însă scandalul s-a tot mărit. Procuratura din Franța investighează Apple pentru că ar fi încălcat legile privind protecția consumatorilor, același lucru întâmplându-se și în Italia.

Iar în SUA există deja 50 de procese ale utilizatorilor nemulțumiți. Aceștia acuză Apple că a încetinit smartphone-urile pentru a-i forța să cumpere altele.

Urmărește-ne pe Google News