Avocații pentru guvernul Gavin Newsom au declarat marți în fața unui grup de judecători federali că statul ia „măsuri de protecție extraordinare și fără precedent” pentru a încetini răspândirea virusului și pentru a-i proteja pe cei care trăiesc și lucrează în cele 35 de închisori din California.
Aceștia au propus liberarea înainte de termen a celor care urmau să iasă din închisoare în următoarele 60 de zile.
Astfel, California intenționează să accelereze datele de liberare pentru 3.500 de deținuți care sunt închiși pentru infracțiuni nonviolente și care urmează să fie eliberați în termen de 60 de zile.
Deținuții ale căror infracțiuni includ violență, precum și cei care sunt închiși pentru agresiuni sexuale nu sunt eligibili pentru eliberarea anticipată. Nici cei cu un istoric de violență domestică nu sunt eligibili.
O ședință de judecată cu privire la moțiunea de urgență este stabilită pentru data de 2 aprilie.
Documente furnizate The Times arată că închisorile de stat au fost divizate în blocuri de celule, pentru a-i separa pe deținuții care prezintă simptome asemănătoare gripei. Acest lucru a sporit frica în rândul membrilor familiei, în special a deținuților care sunt mai în vârstă sau cu risc de îmbolnăviri grave în contextul pandemiei.
„Se simte ca într-un lagăr de decese din Germania nazistă. Practic, i-au închis pe toți în căminul «bolnav» și îi scot doar pe cei cu febră mare ”, a spus fiica unui astfel de deținut la închisoarea de stat din Chino, o închisoare pentru bărbați din California. Până în prezent, un deținut și 11 angajați au fost pozitivi pentru COVID-19 în Chino.
Necesitatea protejării deținuților și a angajaților din sistemul penitenciar
Departamentul de corecții și reabilitare din California a închis programele de vizite și voluntariat pentru deținuți, iar săptămâna aceasta a început să folosească termometre pentru a-și monitoriza cei 67.000 de angajați când vin la lucru. În primele trei zile de la acest screening, 170 de lucrători au avut temperatură și au fost trimiși acasă, notează LA Times.
„Atât timp cât fratele meu va rămâne încarcerat, există o șansă reală ca sentința sa de doi ani să devină o condamnare la moarte”, a spus pentru LA Times, Anita Astorga, al cărei frate de 67 de ani, diabetic, se află la închisoarea Chino.
Libertatea a scris aici cum și Iranul a eliberat temporar aproximativ 70.000 de deținuți, pentru a combate răspândirea noului coronavirus în închisori.
Și în România, a fost adoptată de Senat o lege conform căreia cei condamnaţi la pedepse de maximum 7 ani le-ar putea executa la domiciliu, dacă sunt îndeplinite unele condiții.