UPDATE – Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a clarificat situația privind înființarea unei Unități de Investigații Criminale Transnaționale (TCIU) în România și spune că această decizie a fost luată în 2023 de noi și SUA, cu scopul de a monitoriza regiunea sud-est europeană și de a reduce criminalitatea transfrontalieră.

MAI clarifică: nu există acțiuni secrete. TCIU, înființat la decizia României și SUA în 2023

Conform comunicatului MAI, remis luni presei, nu există acțiuni secrete, contrazicând astfel informațiile false distribuite în spațiul public.

„România şi Statele Unite ale Americii continuă să-şi întărească parteneriatul strategic în domeniul siguranţei naţionale, cu accent pe combaterea criminalităţii transfrontaliere”, a transmis, luni, MAI.

TCIU reprezintă o componentă esențială în mecanismele de cooperare existente între cele două țări. Centrul va fi înființat în România, cu personal MAI, și va funcționa ca un hub regional de colaborare.

„Cooperarea privilegiată în materie operativă a determinat ca acest Centru să fie înfiinţat în România, cu personal MAI, care în fapt este un Hub regional de colaborare care îşi propune să prevină şi să combată infracţionalitatea în regiune cu beneficii reale pentru asigurarea securităţii cetăţenilor”, a explicat MAI, potrivit comunicatului.

Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ
Recomandări
Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ

Ministerul de Interne al României a subliniat că toate acțiunile sunt desfășurate în conformitate cu prevederile legale.

„Nu există acţiuni derulate în secret (…) ci măsuri adoptate de cele două state, cu respectarea prevederilor legale, cu scopul de a întări colaborarea în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii transnaţionale”, a precizat instituția.

România, parteneriat cu Departamentul de Securitate Internă al SUA

TCIU a fost creat în parteneriat cu Departamentul de Securitate Internă (DHS) al SUA. Serviciul de Imigrări și Control Vamal (ICE), menționat în articolele anterioare, face parte din DHS.

De la înființarea TCIU, mai multe rețele de crimă organizată au fost deja destructurate. Acest fapt demonstrează eficiența colaborării dintre România și SUA în combaterea criminalității transnaționale.

Știrea inițială

Sediul ICE SUA în România, ocupat înainte de PSD

ICE este una dintre puținele agenții federale americane care nu au fost afectate de reducerile bugetare implementate de președintele Donald Trump.

Mii de agenți DHS au fost redistribuiți pentru a aplica legislația privind imigrația, în contextul unei campanii masive de deportare a imigranților ilegali.

Ambasada SUA la București a făcut demersuri pentru instalarea unui sistem de securitate într-o clădire din sectorul 1 al Capitalei, unde ar urma să funcționeze biroul ICE.

Cum poate fi redus deficitul bugetar fără creșteri de taxe. Soluțiile economiștilor: tăierea investițiilor inutile, taxarea inversă la TVA, eliminarea unor de programe de stat
Recomandări
Cum poate fi redus deficitul bugetar fără creșteri de taxe. Soluțiile economiștilor: tăierea investițiilor inutile, taxarea inversă la TVA, eliminarea unor de programe de stat

Clădirea este situată pe strada Maior Gheorghe Șonțu, nr. 11, în apropierea Parcului Herăstrău.

Imobilul este proprietatea statului român și a fost ocupat anterior de organizația PSD Sector 1. Aceasta s-a mutat recent pe Bulevardul Magheru, nr. 7.

Sediul ICE SUA în România, al doilea din Europa după cel din Spania

În primăvara anului 2023, Guvernul României a aprobat un Memorandum privind negocierea înființării la București a unei Unități de Investigații a Infracțiunilor Transfrontaliere (TCIU) a ICE. Aceasta ar fi a doua astfel de unitate din Europa, după cea din Spania.

Conform Memorandumului, scopul TCIU este „strângerea de probe, schimbul de informații și facilitarea urmăririi penale a grupărilor de criminalitate organizată transfrontalieră, atât în România, cât și în cadrul sistemului penal american”.

Unitatea ar urma să se concentreze pe combaterea traficului de droguri, traficului de persoane, fraudelor financiare și economice, precum și pe monitorizarea migrației ilegale a cetățenilor români la granițele SUA cu Mexicul și Canada.

„Având în vedere parteneriatul strategic româno-american, stabilit pe termen lung și în continuă dezvoltare, precum și poziția geografică și geostrategică a României, crearea la București a unui astfel de centru reprezintă un avantaj”, se arată în document.

Scrisoarea trimisă de un miner din Praid care a anticipat dezastrul: „Suntem bărbați, dar ne e frică. Am gânduri negre, mi-e teamă că vor deveni realitate”
Recomandări
Scrisoarea trimisă de un miner din Praid care a anticipat dezastrul: „Suntem bărbați, dar ne e frică. Am gânduri negre, mi-e teamă că vor deveni realitate”

MAI a confirmat că negocierile cu partea americană au fost în 2024

Ministerul de Interne a confirmat pentru Profit.ro, că negocierile cu partea americană au avut loc în martie 2024.

Totuși, ministerul nu a oferit detalii concrete privind rezultatele acestor discuții sau locația exactă a viitorului birou TCIU.

„Ulterior, în cadrul discuțiilor cu partea americană, s-a convenit consolidarea cooperării în baza documentelor existente pentru intensificarea schimbului de date și informații pentru combaterea infracționalității transfrontaliere, inclusiv prin derularea de investigații în comun în cadrul unui format de lucru de tipul Unității de Investigații Criminale Transfrontaliere”, a precizat MAI.

România, întârzieri în programul Visa Waiver

Pe 10 ianuarie 2025, în ziua anunțului oficial privind admiterea României de către SUA în programul Visa Waiver, Executivul de la București a inclus, într-un comunicat, pe lista măsurilor luate de România pentru îndeplinirea criteriilor de aderare, și demararea, în 2023, a negocierilor cu partea americană „pentru crearea, la București, a unei Unități de Investigații a Infracțiunilor Transfrontaliere, care să permită investigarea în comun a infracțiunilor transfrontaliere și să combată traficul de imigranți”.

În martie 2025, Departamentul de Securitate Internă al SUA a anunțat suspendarea pe termen nelimitat a includerii României în programul Visa Waiver, pentru a asigura „respectarea cerințelor stricte de securitate” impuse de program.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.