John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţional din cadrul Casei Albe, a precizat că era prevăzut de mult timp, înainte de atacurile Hamas, ca un alt portavion american să navigheze spre Marea Mediterană şi a indicat că această navă ar putea, dacă va fi nevoie, să se deplaseze în Estul Mediteranei pentru a se alătura USS Gerald R. Ford.
Portavionul USS Gerald R. Ford este cea mai mare navă de război din lume și se află deja în regiune. Portavionul, cu aproximativ 5.000 de marinari la bord și mai multe avioane de luptă, este însoțit de alte vase, într-o demonstrație de forță a SUA, care are menirea de a răspunde la eventuale provocări, de a efectua misiuni de supraveghere a zonei sau de a împiedica eventuala susținere a Hamas din exterior.
Autorităţile americane „cooperează activ” cu Israelul şi Egiptul pentru a le permite civililor să părăsească Fâșia Gaza, a mai anunțat Kirby miercuri.
„Civilii nu sunt responsabili pentru ceea ce a făcut Hamas”, a spus reprezentantul Casei Albe.
Foto: Profimedia Images
Urmărește relatarea LIVETEXT a conflictului dintre Hamas și Israel: Israelul spune că atacă Gaza la un „nivel fără precedent”, în timp ce nordul țării e vizat de „o infiltrare suspectă” din Liban. La Ashkelon, un spital a fost lovit de o rachetă Hamas
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!