Pe lângă companiile ruseşti din domeniul apărării, sancţiunile vizează aproximativ şaizeci de companii şi persoane fizice străine, în special chineze, acuzate, potrivit unui comunicat al Trezoreriei americane, că „au ajutat Rusia să achiziţioneze componente-cheie pentru fabricarea de arme sau programe de apărare”.

„Sancţiunile de astăzi sunt menite să perturbe şi să slăbească şi mai mult efortul de război al Rusiei prin atacarea industriei sale militare de bază şi a reţelelor de eludare (a sancţiunilor existente, n.r.) care o ajută să se aprovizioneze”, a declarat secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, citată în comunicat.

Şaisprezece dintre companiile străine vizate sunt chineze sau cu sediul în Hong Kong, majoritatea fiind acuzate că au ajutat Rusia să obţină componente ce sunt în mod normal interzise, dar şi, în cazul a două dintre ele, că au furnizat materialele necesare pentru producerea de muniţii.

Sancţiunile afectează şi companii din alte cinci ţări, și anume Emiratele Arabe Unite, Turcia şi Azerbaidjan, precum şi Belgia şi Slovacia, două state membre UE.

Aproximativ o sută de companii ruseşti, dintre cele peste 200 vizate, operează în special în sectoarele apărării, transporturilor şi tehnologiei. Mai multe companii sunt implicate în programele ruseşti de arme chimice şi biologice.

În cele din urmă, sancţiunile vizează limitarea dezvoltării infrastructurilor ruseşti de petrol şi gaze, într-un moment în care Moscova încearcă să le dezvolte pe cele care i-ar permite să îşi exporte mai uşor hidrocarburile, în special către China. În prezent, aceste exporturi se fac cu ajutorul unor tancuri sau al unor nave-cisternă pentru gaz natural lichefiat, din cauza lipsei unor conducte suficiente de petrol şi gaze spre est.

Sancţiunile, în elaborarea cărora este implicat şi Departamentul de Stat al SUA, includ îngheţarea activelor companiilor sau persoanelor vizate prezente în SUA și o interdicţie pentru entităţile sau cetăţenii americani de a face afaceri cu ţintele sancţiunilor. De asemenea, persoanele vizate au interdicţie de a intra în SUA.

Statele membre G7, împreună cu UE şi o serie de ţări partenere, precum Australia şi Coreea de Sud, au intensificat sancţiunile împotriva Rusiei de la declanșarea invaziei sale din Ucraina, la 24 februarie 2022. Aceste sancţiuni au ca scop reducerea capacităţii Rusiei de a-şi finanţa efortul de război, precum şi a capacităţii sale de a procura componente şi materiale esenţiale pentru echipamentele sale.

Ele au dus, de asemenea, la îngheţarea unui număr mare de active ale principalilor lideri ruşi, ale unor oameni de afaceri apropiaţi guvernului şi ale administraţiei ruse, în special ale Băncii Centrale. Cele mai recente sancţiuni au vizat în special sectorul minier, aluminiul, cuprul şi nichelul, având acum interdicţie de a fi importate în SUA şi în Regatul Unit.

Washingtonul a transmis avertismente repetate cu privire la sprijinul acordat de China armatei ruse, inclusiv în timpul vizitelor efectuate recent la Beijing de către șefa Trezoreriei Janet Yellen şi secretarul de stat ntony Blinken. Sprijinul acordat de Beijing pentru Rusia este una dintre numeroasele probleme care ameninţă să strice îmbunătăţirea relaţiilor dintre SUA și China, cele mai mari două economii ale lumii.

„Trezoreria a avertizat în mod constant că firmele se vor confrunta cu consecinţe semnificative pentru furnizarea de sprijin material pentru războiul Rusiei, iar SUA le impune astăzi pentru aproape 300 de ţinte”, a subliniat Janet Yellen.

 
 

Urmărește-ne pe Google News