Secretarul adjunct al Trezoreriei, Wally Adeyemo, a precizat, în cadrul unei reuniuni la care au participat oficiali din 32 de țări și din Statele Unite, dedicată sancțiunilor împotriva Rusiei, că Washingtonul este pregătit să ia măsuri împotriva actorilor din afara SUA care se sustrag sancțiunilor impuse de autoritățile americane.

Oficialii prezenți la reuniune, la care au participat reprezentanți din țările Uniunii Europene, Canada și Coreea de Sud, au discutat despre măsurile suplimentare planificate care vizează complexul militar-industrial al Rusiei și despre efectele pachetelor de sancțiuni impuse până acum de Washington și de partenerii săi internaționali din cauza invaziei Moscovei în Ucraina, care a ucis sau a rănit mii de persoane.

De asemenea, Departamentul Trezoreriei a avertizat că Washingtonul este pregătit să impună sancțiuni împotriva celor care furnizează muniție sau alte bunuri militare Rusiei, precum și împotriva companiilor militare private sau grupurilor paramilitare care participă sau sprijină războiul Moscovei din Ucraina.

Autoritățile americane susțin că, prin restricționarea accesului Rusiei la bunuri, tehnologii și servicii avansate, Washingtonul și partenerii săi au afectat capacitatea Moscovei de a-și înlocui armamentul, inclusiv peste 6.000 de echipamente militare distruse în război.

În cadrul reuniunii, Statele Unite au avertizat că Rusia „consumă muniții într-un ritm nesustenabil” și apelează la țări precum Iranul și Coreea de Nord pentru provizii și echipamente, inclusiv drone, rachete și muniții de artilerie, potrivit unei prezentări aduse de Morgan Muir, directorul adjunct al serviciilor naționale americane de informații.

Conform acestei prezentări, măsurile impuse de Washington și de alte 37 de țări au avut un impact serios asupra industriei de apărare a Rusiei, care este dependentă de microelectronică și de alte componente importate. De asemenea, o criză severă de rulmenți subminează producția rusă de tancuri, avioane, submarine și alte sisteme militare.

Întrebat cât de mult mai pot face aliații occidentali pentru a spori presiunea asupra Rusiei, un oficial european din domeniul finanțelor a declarat: „Putem extinde lista persoanelor care sunt supuse sancțiunilor. Putem extinde numărul de bunuri care au restricții la export”.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News