“Serghei Lavrov şi cu mine, în numele preşedinţilor şi ţărilor noastre, îi cerem fiecărui sirian implicat să susţină planul la care au ajuns Statele Unite şi Rusia pentru  a duce cât mai repede la final acest conflict catastrofal printr-un proces politic”, a declarat secretarul american de stat John Kerry, într-o conferinţă de presă, după discuţii maraton la Geneva.

La rândul său, şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a declarat că cele două părți au pus la punct cinci documente, care nu au fost publicate, ce vor reînvia armistițiul care eșuat în februarie. Totodată, acordul va permite coordonarea militară dintre Statele Unite şi Rusia împotriva grupărilor teroriste din Siria.  “Aceste (documente – n.r.) creează condiţiile necesare pentru reluarea procesului politic, care trenează de mult timp”, a explicat Lavrov.

Copiii sirieni au început să se sinucidă din cauza războiului

Acordul a intervenit după discuţii care s-au prelungit vineri până târziu în noapte, după mai multe tentative eşuate de a ajunge la un compromis în ultimele două săptămâni.

În baza acordului, forţele guvernamentale siriene, sprijinite de Rusia, şi grupările de opoziţie, susţinute de Statele Unite şi statele din Golf, vor pune capăt temporar luptelor, ca măsură de consolidare a încrederii. În această perioadă, combatanţii de opoziţie vor avea şansa să se separe de grupările militante din zone precum Alep.

În cazul în care armistiţiul care intră în vigoare luni va rezista, Statele Unite şi Rusia vor începe şapte zile de lucrări de pregătire pentru a înfiinţa “un centru comun de implementare”, în cadrul căruia vor împărtăşi informaţii pentru a identifica teritoriul controla de al-Nusra şi pe cel al grupărilor de opoziţie.

Metode de tortură extrem de brutale în închisorile din Siria. Mai mulți bărbați au fost forțați să violeze alți deținuți. “Am văzut sânge… era ca un râu”

 
 

Urmărește-ne pe Google News