Iranul neagă implicarea în atacurile aeriene de sâmbătă,
care au fost revendicate de rebelii Houthi din Yemen, însă surse din rândul
oficialităților americane spun că direcția și amploarea atacurilor pun la
îndoială implicarea Houthi.

Incidentul a redus aprovizionarea globală cu petrol cu 5%,
iar prețurile au crescut.

Un oficial american, a cărui identitate a rămas anonimă, a
spus că există 19 puncte de impact asupra țintelor, iar atacurile au venit din
vest-nord-vest, o zonă care nu este controlată de Houthi în Yemen.

Direcția din care au venit atacurile indică drept punct de
lansare teritoriile din nordul Golfului, Iran sau Irak.

Oficialii citați de New York Times au spus că s-ar putea ca atacul să fi fost lansat atât cu drone cât și cu rachete de croazieră, dar că nu toate proiectilele au și-au atins țintele.

Atacurile cu drone care au vizat rafinării din Arabia Saudită afectează aproximativ jumătate din producţia de petrol saudită.

Riyadul a informat analiştii din industria energetică despre
faptul că atacurile afectează peste cinci milioane de barili pe zi, adică
jumătate din producţia de petrol a Arabiei Saudite, ţară care asigură 10% din
necesarul mondial şi este cel mai mare exportator din lume.

Reducerea producţiei zilnice cu cinci milioane de barili
reprezintă 5% din fluxul la nivel mondial.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News