Statele Unite au anunţat miercuri că sunt în favoarea ridicării brevetelor pentru vaccinurile anti-COVID, un gest semnificativ într-un moment în care ţările sărace duc o gravă lipsă de doze.

„Este o criză sanitară globală, iar circumstanţele extraordinare ale pandemiei de COVID-19 îndeamnă la măsuri extraordinare”, a declarat reprezentanta americană pentru comerţ, Katherine Tai.

„Administraţia crede cu fermitate în protecţia proprietăţii intelectuale, dar, pentru a pune capăt acestei pandemii, susţine ridicarea acestei protecţii pentru vaccinurile împotriva COVID-19”, a motivat ea, adăugând că Washingtonul participă „activ” la negocierile desfăşurate la Organizaţia Mondială a Comerţului pentru a permite ridicarea acestor brevete.

Decizia este una importantă, dar nu va duce automat și la o măsură, care trebuie încă discutată și acceptată în Organizația Mondială a Comerțului (OMC).

Propunerea ridicării brevetelor pentru vaccinurile anti-COVID a venit inițial de la India și Africa de Sud, care speră că un astfel de demers ar duce la sporirea producției de vaccinuri din întreaga lume. Numeroase organizații umanitare s-au alăturat acestui demers.

În prezent, în jur de o sută de membri ai OMC sprijină propunerea, care va fi discutată în cadrul organizației luna viitoare.

România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament
Recomandări
România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament

Precedenta administrație americană, condusă de Donald Trump, s-a opus în mod ferm demersului. Și Marea Britanie, și statele UE s-au opus acestei propuneri. Londra și Bruxelles-ul se află acum sub presiune pentru a-și schimba poziția.

Joi, după anunțul SUA, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că UE este gata să discute propunerea într-o manieră pragmatică.

Surse UE citate de site-ul Euractiv au precizat totuși că planul Comisiei Europene este de a spori producția de vaccinuri într-un mod voluntar, care ar permite companiilor farmaceutice să își împărtășească know-how-ul.

În restul lumii, reacțiile au fost predictibile. Anunțul SUA a fost salutat cu mulțumire de Organizația Mondială a Sănătății.

„Felicit Statele Unite pentru această decizie istorică în favoarea echităţii în vaccinare, acordând prioritate bunăstării tuturor persoanelor de pretutindeni în acest moment crucial. Acum, să mergem cu toţii rapid înainte, solidar, pentru a ne baza pe ingeniozitatea şi angajamentul oamenilor de ştiinţă care au produs vaccinurile anti-COVID-19 care salvează vieţile”, a scris pe Twitter directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Nu la fel de bucuroase au fost companiile farmaceutice.

Primele ipoteze legate de moartea lui Silviu Prigoană. Surse medicale: a suferit un AVC sau un stop cardio-respirator
Recomandări
Primele ipoteze legate de moartea lui Silviu Prigoană. Surse medicale: a suferit un AVC sau un stop cardio-respirator

Decizia Statelor Unite de a sprijini suspendarea temporară a brevetelor pentru vaccinurile anti-COVID-19 „este dezamăgitoare”, a declarat miercuri Federaţia Internaţională a Industriei şi Asociaţiilor Farmaceutice (IFPMA) într-un comunicat, notează AFP.

Suntem de acord ca vaccinurile anti-COVID-19 „să fie distribuite rapid şi echitabil în întreaga lume. Dar, aşa cum am continuat să spunem, o suspendare este răspunsul simplu, dar fals la o problemă complexă”, a adăugat comunicatul lobby-ului farmaceutic.

„Suspendarea brevetelor nu va mări producţia şi nici nu va oferi soluţiile practice de care avem nevoie pentru a combate această criză sanitară mondială”, a afirmat IFPMA.

De ce este importantă decizia, de ce nu va duce automat la sporirea producției

În prezent, doar companiile farmaceutice care dețin brevetele sunt autorizate să fabrice vaccinurile.

Ridicarea brevetelor ar permite, teoretic, împărtășirea formulei, astfel ca alte companii, care dețin tehnologia și infrastructura, să fabrice la rândul lor serul.

Asta ar duce la producerea unui număr mai mare de doze. Și mai ieftine. Teoretic.

Chiar și fără brevet, companiile care produc vaccinul, precum Pfizer sau Moderna, dețin un volum enorm de know-how, pe care cu siguranță nu îl vor împărtăși în mod gratuit, scrie Politico.

Silviu Prigoană a murit. Avea 60 de ani și i s-a făcut rău într-un restaurant din Bran
Recomandări
Silviu Prigoană a murit. Avea 60 de ani și i s-a făcut rău într-un restaurant din Bran

Companiile care vor să producă vaccinurile, mai ales cele cu o tehnologie mai complicată, precum cea bazată pe ARN mesager, vor avea nevoie nu numai de acest know-how, dar și de oameni instruiți.

Infrastructura este și ea vitală, vaccinurile fiind de multe ori produse și ambalate în mai multe fabrici, nu într-una singură.

De aceea, companiile farmaceutice susțin că singura soluție viabilă este licențierea voluntară.

AstraZeneca, spre exemplu, are un acord cu Serum Institute din India, care produce o variantă locală a acestui vaccin, sub licență.

Sanofi are un acord cu Pfizer/BioNTech pentru a asigura ultima fază a producției vaccinului. Iar GSK contribuie, de asemenea, la ultima fază a producției vaccinului Novavax.

Companiile farmaceutice mai subliniază că această suspendare ar putea să provoace perturbări, în loc să abordeze problemele reale privind creșterea producției și distribuției de vaccinuri.

Firmele cer în schimb eliminarea barierelor comerciale, rezolvarea problemelor de blocaj şi a penuriei de materii prime şi de ingrediente în lanţurile de aprovizionare. Nu în ultimul rând, ele cer ţărilor bogate să îşi împartă dozele cu ţările sărace.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
Știrileprotv.ro
Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Viva.ro
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Libertateapentrufemei.ro
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Superalimentul care joacă un rol major pentru sănătate. Nu expiră și reduce inflamația din corp
FANATIK.RO
Superalimentul care joacă un rol major pentru sănătate. Nu expiră și reduce inflamația din corp
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
GSP.RO
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Elle.ro
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Unica.ro
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Observatornews.ro
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori
HOROSCOP
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI