Traversarea Americii în doar 27 de ore și 25 de minute este un record

În medie, traversarea Statelor Unite necesită 40-42 de ore cu autocarul, conform datelor furnizate de Google Maps. Americanii au un sistem de transport extrem de avansat, existând foarte multe curse de mare distanță, iar autocarele ce le deservesc au devenit de poveste, datorită facilităților pe care le oferă.

Autostrăzi cu “goluri”

În România, traseul Nădlac – Constanța grupează aproape toate autostrăzile funcționale ale României, însă acestea nu sunt toate conectate.

Dacă de la Nădlac se poate circula pe autostradă, la un moment dat apar “goluri”. Lotul 3 al sectorului Lugoj-Deva este închis, după ce Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a reziliat contractul cu constructorul spaniol Comsa în mandatul fostului ministru al transporturilor Răzvan Cuc. Acesta ar putea fi deschis abia peste o lună.

De asemenea, între Sibiu și Pitești nu se găsește nici o autostradă, aceasta fiind chiar o cerință veche a producătorului auto Dacia.

O țară cât un continent

Am folosit aplicația de navigație a Google și pentru alte trasee care străbat țara de la un capăt la altul, iar rezultatele au fost cam în aceeași notă.

  • Satu Mare – Constanța: 11 ore
  • Timișoara – Iași: 10 ore
  • Oradea – Tulcea: 11 ore și 20 de minute (pe traseul Sibiu-Pitești-București-Cernavodă) sau 11 ore și 50 de minute (pe traseul Târgu Mureș-Onești-Adjud-Focșani-Brăila)
  • Botoșani – Drobeta-Turnu Severin: 10 ore și jumătate.
  • Oravița – Bârlad: 9 ore și 27 de minute (prin Transilvania) sau 10 ore și jumătate (prin Oltenia și Muntenia).

Puțin peste 800 de kilometri de autostrăzi

În 50 de ani, România a construit puțin peste 800 de kilometri de autostrăzi.

În schimb, SUA au peste 263.000 de kilometri de autostrăzi, potrivit Departamentului pentru Transporturi al SUA.

Autostrăzile din România, atât cele funcționale, cât și cele în execuție sau scoase la licitație

Isprava americană

Arne Toman, Doug Tabutt și Berkeley Chadwick au doborât în această săptămână recordul pentru “Cannonball Run”, adică o cursă de traversare rapidă a SUA.

Cursa Cannonball Run, la final

Acesta este un film celebru din anii 1981, cu Burt Reynolds, Roger Moore, Dom DeLuise și Farrah Fawcett, bazat pe o poveste reală.

Protagoniștii au reluat, la rândul lor, povestea lui Brock Yates și Steve Smith, două legende din domeniul auto, care s-au îmbarcat în 1971 într-un van Dodge Custom Sportsman și au traversat SUA în 35 de ore și 54 de minute, potrivit Digital Trends.

Cursa lor s-a dorit un protest la adresa limitelor de viteză de pe autostrăzile din SUA.

Urmărește-ne pe Google News