Statele Unite pregătesc un nou pachet de ajutor militar în valoare de peste două miliarde de dolari pentru Ucraina, care ar putea include pentru prima dată rachete cu rază de acțiune mai lungă, precum și alte muniții și arme, potrivit agenției de știri Reuters, care citează doi oficiali americani.
Ajutorul ar urma să fie anunțat chiar în această săptămână, au precizat miercuri oficialii.
Noul pachet ar mai putea include, de asemenea, echipamente de sprijin pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot, muniții ghidate cu precizie și arme antitanc Javelin.
Unul dintre oficiali a declarat că o parte din bani vor proveni dintr-un fond cunoscut sub numele de Inițiativa de asistență pentru securitatea Ucrainei (USAI), care permite administrației președintelui Joe Biden să procure arme de la producători, mai degrabă decât din stocurile de armament ale SUA.
Aceste fonduri ar urma să fie folosite pentru achiziționarea unei noi arme, bomba cu diametrul mic lansată de la sol (Ground Launched Small Diameter Bomb – GLSDB), care are o rază de acțiune de 150 de kilometri.
SUA au respins solicitările Ucrainei privind racheta ATACMS, care are o rază de acțiune de 300 de kilometri.
Chiar și așa, raza de acțiune mai mare a bombei GLSDB ar putea permite Ucrainei să lovească ținte care până acum au fost inaccesibile și să-și susțină contraofensivele, întrerupând lanțurile logistice rusești aflate mult în spatele liniei frontului, notează Al Jazeera.
GLSDB este ghidată prin GPS, poate evita unele sisteme de bruiaj electronic, este utilizabilă în toate condițiile meteorologice și poate fi folosită împotriva vehiculelor blindate, potrivit SAAB, compania suedeză care produce arma, împreună cu Boeing.
Bomba GBU-39, care ar urma să funcționeze ca focos al GLSDB, are aripi mici, pliabile, care îi permit să planeze la peste 100 km dacă este lansată dintr-un avion și să lovească ținte cu diametrul de până la 1 metru.
Fondurile USAI ar urma să fie folosite, de asemenea, pentru a livra Ucrainei mai multe componente ale sistemelor de apărare aeriană HAWK, sisteme de luptă antidronă, radare antiartilerie și de supraveghere aeriană, echipamente de comunicații, drone PUMA și piese de schimb pentru sistemele Patriot și vehiculele blindate Bradley, a declarat unul dintre oficiali.
De asemenea, o cantitate semnificativă de echipamente medicale – suficientă pentru a echipa trei spitale de campanie – a fost donată de un alt aliat, a adăugat oficialul.
Dincolo de banii din fondurile USAI, un ajutor în valoare de peste 400 de milioane de dolari ar urma să fie extras din fondurile Presidential Drawdown Authority, care îi permit președintelui să procure armament din stocurile curente ale SUA, în caz de urgență.
Acest ajutor ar urma să includă vehicule rezistente la mine, sisteme de rachete cu lansare multiplă ghidată (GMLRS) și muniție suplimentară.
Noul pachet de ajutor militar ar urma la scurt timp după un alt ajutor masiv anunțat, care include vehiculele blindate Bradley – botezate „ucigașele de tancuri”. Washingtonul a promis Kievului și un număr de tancuri principale de luptă Abrams, dar este neclar când anume vor ajunge acestea pe front.
În schimb, Ucraina se poate baza ceva mai repede pe tancurile Challenger promise de Marea Britanie și pe tancurile Leopard de fabricație germană care vor sosi din mai multe țări europene.
Toate aceste arme s-ar putea dovedi importante într-un moment în care războiul intră într-o fază crucială – cu noi ofensive și contraofensive așteptate în următoarele luni.