Blinken s-a adresat Consiliului de Securitate al ONU pe fondul îngrijorărilor comunităţii internaţionale privind o posibilă extindere a războiului dintre Israel şi gruparea islamistă Hamas, atrăgând gruparea şiită libaneză Hezbollah, susţinută de Teheran.
„Statele Unite nu caută un conflict cu Iranul. Nu vrem ca acest război să se extindă. Însă, dacă Iranul sau intermediarii săi atacă personalul american oriunde, nu faceţi greşeala: ne vom apăra poporul, ne vom apăra securitatea – în mod rapid şi decisiv”, a spus Blinken, în faţa Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite.
„Cerem tuturor statelor membre să transmită un mesaj ferm şi unit oricărui actor statal sau non-statal care are în vedere să deschidă un alt front în acest conflict împotriva Israelului sau care ar putea viza partenerii Israelului, inclusiv Statele Unite: să nu facă asta. Nu turnați gaz pe foc”, a mai spus Blinken.
Armata americană ia noi măsuri pentru a-și proteja trupele din Orientul Mijlociu, pe măsură ce cresc îngrijorările legate de atacurile unor grupări militante susținute de Iran, au declarat oficiali americani pentru Reuters. De asemenea, SUA au trimis nave de război și avioane de luptă în regiune pentru a încerca să descurajeze Iranul și grupările susținute de acesta, inclusiv două portavioane.
Misiunea Iranului la Națiunile Unite nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii cu privire la declarațiile lui Blinken. Iranul urma să se adreseze mai târziu în cursul zilei de marți în cadrul reuniunii Consiliului de Securitate privind Orientul Mijlociu.
Foto: Profimedia Images
Urmărește LIVETEXT: Val masiv de rachete lansat spre Israel, în urma unui atac revendicat de Hamas. Peste 5.700 de oameni au murit până acum în Gaza, anunță autoritățile palestiniene
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!