Problemele de politică externă vor fi pe ordinea de zi atunci când Joe Biden şi Donald Trump se vor întâlni miercuri în Biroul Oval pentru a începe predarea puterii. 

Preşedintele va avea ocazia să îi explice preşedintelui Trump cum stau lucrurile şi să discute cu el despre modul în care intenţionează să abordeze aceste chestiuni atunci când acesta va prelua funcţia”, a declarat Jake Sullivan.

Joe Biden a condus o coaliţie internaţională în sprijinul Ucrainei, care se află într-un moment crucial în urma victoriilor militare ruseşti şi a lipsei de soldaţi.

Unul dintre obiectivele administraţiei sale în lunile următoare va fi „pună Ucraina în cea mai puternică poziţie posibilă pe câmpul de luptă, astfel încât să fie în cea mai puternică poziţie posibilă la masa negocierilor”, a explicat Jake Sullivan.

Ar putea pune capăt războiului într-o zi”

La rândul său, Donald Trump a reiterat că ar putea pune capăt războiului într-o zi”, fără să detalieze vreodată cum ar proceda, dar probabil în cadrul unui acord care ar impune Kievului să cedeze Moscovei o parte din teritoriul său.

Jake Sullivan a explicat, de asemenea, că se aşteaptă la progrese în Orientul Mijlociu.

„La un moment dat, guvernul israelian va dori să încheie un acord care să le permită cetăţenilor săi să se întoarcă acasă”, a spus el. „Nu cred că o fac pentru politica americană, ci pentru a încerca să securizeze Israelul şi mă aştept să vedem progrese în următoarele săptămâni”, a adăugat el.

Donald Trump are o relaţie strânsă cu premierul israelian Benyamin Netanyahu, care a numit realegerea sa o „victorie uriaşă” şi a declarat că a vorbit cu republicanul de trei ori în ultimele zile.

 
 

Urmărește-ne pe Google News