„Vom continua să sprijinim Ucraina atât timp cât va fi necesar. Asta nu înseamnă că vom continua să o sprijinim la același nivel de finanțare militară ca în 2022 și 2023”, a afirmat Matthew Miller.
Potrivit oficialului american, SUA nu consideră că va trebui să continue sprijinul militar la nivelul anterior, deoarece scopul Washingtonului este să ajute Kievul să stea „pe picioarele sale” și să-și construiască propria bază militaro-industrială, astfel încât să se poată finanța independent.
„Dar nu suntem încă în această fază și de aceea este atât de important ca proiectul de lege privind finanțarea suplimentară (n.r. – a Ucrainei) să fie aprobat de Congres. Asta pentru că nu am ajuns încă la nivelul în care Ucraina să se poate apăra bazându-se doar pe propriile forțe”, a explicat Matthew Miller.
Anterior, Casa Albă a declarat că nu mai are bani pentru un nou sprijin militar oferit Ucrainei până când Congresul SUA nu aprobă un nou pachet.
Președintele american Joe Biden a făcut un apel către Congresul SUA să ajute în continuare Kievul, după ce Rusia a atacat masiv mai multe orașe din Ucraina.
FOTO: Profimedia
Când au apărut primele restricții electorale (atestate istoric) bazate pe vârstă minimă?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Când a avut loc prima dezbatere prezidențială televizată din istorie?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce țară a devenit democratică după ce dictatorul a pierdut un referendum pe care l-a organizat ca să se mențină la putere?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țara europeană cetățenii aleg nu unul, ci trei președinți în ziua votului?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este cea mai veche adunare parlamentară încă în funcțiune?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Adevarul.ro
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Observatornews.ro
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
HOROSCOP
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac