Cuprins:
HAAD va spori sistemul integrat de apărare aeriană al Israelului
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, a declarat că instalarea unei baterii Terminal High-Altitude Area Defense (THAAD) va spori sistemul integrat de apărare aeriană al Israelului.
„Face parte din ajustările mai ample pe care armata americană le-a făcut în ultimele luni, pentru a sprijini apărarea Israelului și a proteja americanii de atacurile Iranului și ale milițiilor aliniate de Iran”, a spus Ryder într-un comunicat.
SUA vor trimite un sistem antirachetă în Israel. Reacția ministrului de Externe al Iranului
Ministrul de Externe al Iranului, Abbas Araqchi, a avertizat că Statele Unite pun în pericol viețile trupelor sale „prin desfășurarea lor pentru a opera sisteme de rachete americane în Israel”.
„Deși am am făcut eforturi extraordinare în ultimele zile pentru a limita un război total în regiunea noastră, spun clar că nu avem linii roșii în apărarea poporului și a intereselor noastre”, a postat Araqchi pe X.
Iranul a lansat rachete și drone asupra Israelului în aprilie. Apoi, pe 1 octombrie, a lansat peste 180 de rachete balistice asupra Israelului, pe fondul escaladării luptelor dintre Israel și Hezbollah. Multe dintre rachete au fost interceptate în zbor, în timp ce unele au penetrat sistemele de apărare antirachetă.