Rezolvarea subiectelor la Matematică la Bacalaureat 2019

Subiectele sunt rezolvate de Costel Chiteş, lector dr. la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei „D. Cantemir” şi profesor la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”.

„Strucura este cea pe care elevii o așteptau. Subiectele acoperă foarte bine materia din liceu. Mi se par niște subiecte care nu au necesitat calcule laborioase, dar s-au evidențiat anumite rezultate importante de algebră și analiză”, a declarat profesorul Costel Chiteș.

CITEȘTE ȘI Rezultate BAC 2019

Subiecte Matematică BACALAUREAT 2019 (M1)

Subiecte Matematică BAC 2019 M1Subiecte Matematică BAC 2019 M1
Subiecte Matematică BAC 2019 M1 – pagina 1
Subiecte Matematică BAC 2019 M1 – pagina 2

Subiecte Matematică BACALAUREAT 2019 (M2)

Subiecte Matematică BAC 2019 (M2)

Barem de corectare pentru subiectele la Matematică de la BAC 2019

Baremurile de corectare ale lucrărilor la matematică, pentru fiecare profil în parte, au fost afișate pe subiecte.edu.ro.

Acestea pot fi descărcate AICI.

UPDATE ora 12:35. Proba la Matematică la BAC 2019 s-a încheiat.

Potrivit HotNews.ro, la Mate-Info, la primul subiect, elevii au primit o intersecție de funcție, o probabilitate, un exercițiu de identitate trigonometrică și un exercițiu în care să arate că un numar e întreg.

La al doilea subiect au primit o matrice, să calculeze determinantul și un polinom.

La al treilea subiect au primit un exercițiu prin care să facă monotonia unei funcții și o integrală

UPDATE ora 11:07. Elevii de la mate-info (M1) au avut de rezolvat exerciții cu o matrice și un polinom.

Rămâneți pe Libertatea.ro pentru a afla toate subiectele la Matematică la BAC 2019.

UPDATE: Absolvenții de clasa a XII-a au primit subiectele la matematică la Bacalaureat, având la dispoziție trei ore pentru rezolvarea acestora.

Absolvenții de clasa a XII-a care susțin proba la Matematică la Bacalaureat 2019 au intrat în sălile de examen începând cu ora 7.30. Subiectele au fost împărțite de la ora 9.00.

Subiectele date la Matematică la Bacalaureat 2019 diferă în funcție de profil – astfel sunt subiecte pentru profilul matematică-informatică, științele naturii și tehnologic.

Subiectele date la Matematică la Bacalaureat 2019 sunt structurate în trei părți. Fiecare dintre ele valorează câte 30 de puncte, iar 10 puncte sunt acordate din oficiu. Pentru rezolvarea subiectelor la Matematică, elevii au la dispoziție trei ore.

Ei trebuie să respecte mai multe reguli:

Pentru rezolvarea acestora, candidații trebuie să folosească numai cerneală
sau pastă de culoare albastră.

Absolvenții surprinși cu materiale interzise sunt eliminați din examen,
indiferent dacă le-au folosit sau nu, indiferent dacă au fost introduse de
aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte
persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise.

Toate sălile de examen au camere de supraveghere video și audio funcţionale.

Afişarea primelor rezultate la Bacalaureat 2019, în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 8 iulie (până la ora 12:00). În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul orar 12:00 – 16:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 13 iulie.

Bacalaureat Matematica 2019. Ce nu au voie să facă elevii în sala de examen

În Ordinul Ministrului privind organizarea și desfășurarea examenului de
bacalaureat national se arată care sunt regulile pe care candidații trebuie să
le respecte în sala de examen:

Se interzice candidaților la examenul de bacalaureat să introducă în sălile
de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații
având obligația de a lasa obiectele menționate în sala de depozitare a
obiectelor personale stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop.

Candidații care refuză depozitarea obiectelor menționate la alin. (1) în
sala stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop nu vor fi primiți în
examen.

Se interzice candidaților la examenul de bacalaureat să aibă, în salile de
examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încalțăminte, în penare și
altele asemenea sau în băncile în care sunt asezați în sălile de examen, orice
fel de lucrări: manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare,
notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați etc., care
ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

Se interzice candidaților să aibă, în salile de examen, asupra lor, în
obiectele de îmbrăcăminte sau încalțăminte, în penare și altele asemenea, sau
în băncile în care sunt asezați în sălile de examen, telefoane mobile, căști
audio, precum și orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/ care
permite conectarea la internet/ la rețele de socializare, ce ar putea fi
utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru
comunicare între candidați ori cu exteriorul.

Se interzice candidatilor la examenul de bacalaureat sa comunice între ei
sau cu exteriorul, sa transmita ori sa schimbe între ei foi din lucrare,
ciorne, notite sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea
subiectelor, pentru comunicare între candidati sau cu exteriorul.

Candidații care încalcă regulile menționate la alin. (3), (4) si (5) vor fi
eliminati din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost
folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți
candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent
daca ei au primit ori au transmis materialele interzise.

Încalcarea regulilor menționate la alin. (3), (4) si (5) va fi considerată
tentativă de fraudă, iar candidații respectivi nu mai pot participă la probele
următoare și sunt declarați ”eliminați din examen”, fără posibilitatea
recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior
eliminarii, inclusiv a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și
digitale. Acești candidați nu mai au dreptul de a participa la urmatoarele două
sesiuni ale examenului de bacalaureat. Calculul celor două sesiuni la care
candidații „eliminați din examen” nu mai au dreptul de a participa se face fără
luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului de bacalaureat.

Înainte de începerea probelor, asistenții prezintă candidaților prevederile
metodologice legate de organizarea și desfășurarea corectă a examenului de
bacalaureat și prevederile alin. (1)-(7) și le solicită să predea toate
eventualele materiale și obiecte care, potrivit reglementarilor în vigoare
pentru examenul de bacalaureat, sunt interzise în sala de examen.

După parcurgerea pasilor menționați la alin. (8), candidații vor semna un procesverbal în care se regăsesc prevederile alin. (1)-(7) și mențiunea că știu că nerespectarea regulilor menționate la alin. (3), (4) si (5) are drept consecință măsurile menționate la alin. (6) si (7).

Câți absolvenți susțin examenul de Bacalaureat 2019

Peste 136.000 de absolvenți e liceu s-au înscris pentru a susține probele scrise la Bacalaureat 2019.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației Naționale
un număr de 136.087 de candidaţi (116.316 din promoţia curentă şi 19.771 din
promoţiile anterioare) s-au înscris pentru a susţine prima sesiune a examenului
de bacalaureat.

Subiectele date la Matematică la BACALAUREAT în anii precedenți

Până la publicarea subiectelor de la Matematică la BAC 2019, absolvenții de clasa a XII-a pot consulta subiectele date la matematică în anii precedenți.

Calendarul examenului de Bacalaureat 2019 – sesiunea iulie

Calendar BAC 2019 prima sesiune – Proba orală

Conform calendar BAC 2019, proba orală a avut loc în perioada 3-13 iunie 2019, după cum urmează.

  • 3-4 Iunie 2019 – Examen oral de Limba Română – proba A;
  • 5-6 Iunie 2019 – Examen oral de Limba Maternă – proba B;
  • 7, 10, 11 Iunie 2019 – Evaluarea Competențelor digitale – proba D;
  • 12-13 Iunie 2019 – Examen oral de limba străină – Proba C;

Calendar BAC 2019 prima sesiune – Proba scrisă

Proba scrisă la Bacalaureat 2019 se va desfășura în perioada 1-4 iulie 2019, după cum urmează.

  • 1 Iulie – Limba și Literatura Română – proba Ea – examen scris;
  • 2 Iulie – Limba și Literatura Maternă – proba Eb – examen scris;
  • 3 Iulie – Proba obligatorie a profilului – proba Ec – examen scris;
  • 4 Iulie – Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed – examen scris;

Afișarea rezultatelor la BAC 2019 – prima sesiune

Afișarea primelor rezultate de la BAC, depunerea
contestațiilor și afișarea rezultatelor finale, vor avea loc, conform calendar
BAC 2019 după cum urmează:

  • 8 Iulie
    2019 – Afișarea rezultatelor, până la ora 12:00 și depunerea
    contestațiilor între ora 12:00 și 16:00;
  • 9-12
    Iulie 2019 – Rezolvarea Contestațiilor;
  • 13 Iulie
    2019 – Afișarea rezultatelor finale. 

Conform Calendar BAC 2019, candidaţii
de altă confesiune decât cea ortodoxă, care sărbătoresc Rusaliile în data de 10
iunie, pot fi programaţi pentru susţinerea probei D în zilele de 7 şi 11 iunie.

A doua
sesiune a examenului de BAC 2019, sesiunea de toamnă, are următoarea structură:

  • 15 – 19 iulie: Înscrierea
    candidaților
  • 26 iulie: înscrierea
    candidaților care au promovat examenele de corigențe

Calendar BAC 2019 sesiunea de toamnă – Proba scrisă

  • 21 august: limba si literatura
    română – proba Ea) – proba scrisă
  • 22 august: limba si literatura
    maternă – proba Eb) – proba scrisă
  • 23 august: proba obligatorie a
    profilului – proba Ec) – proba scrisă
  • 26 august: proba la alegere a
    profilului și specializării – proba Ed) – proba scrisă

Calendar BAC 2019 sesiunea de toamnă – Proba orală

  • 27 & 28 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 29 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 30 august & 2 septembrie: evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 2 – 3 septembrie: evaluarea competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională – proba C

Afișarea rezultatelor BAC 2019 – sesiunea de toamnă

  • 3 septembrie: afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00)
  • 3 – 6 septembrie: rezolvarea contestațiilor
  • 7 septembrie: afișarea rezultatelor finale.

Citește și

Cum se calculează media la BAC. Ce notă trebuie să iei pentru a fi ADMIS

Subiecte BAC 2019. Ce a picat la Bacalaureat 2019 până acum

 
 

Urmărește-ne pe Google News