UPDATE 11.00: La profilul uman, la subiectul al treilea, elevii au avut de redactat un eseu în care să prezinte „particularitățile de construcție a unui personaj dintr-o nuvelă studiată”.

UPDATE 10.30: Elevii de la profilul real au primit la subiectele la română la BAC 2021 un text de Șerban Cioculescu, „Viața lui I.L. Caragiale”, potrivit
Observatornews.ro.

La subiectul al doilea au avut de comentat un text de Ion Vinea – ”Drum”. Ultimul dintre subiectele la română la bacalaureat 2021 a fost un eseu despre particularitățile unei nuvele studiate.


Absolvenții de clasa a XII-a susțin astăzi primul examen de la BAC 2021, cel la limba și literatura română. În total, aproximativ 130.000 de elevi s-au înscris să susțină examenul de Bacalaureat, dintre care aproximativ 114.000 sunt din promoția curentă.

Programa la limba română pentru Bac 2021 va evalua competențe generale și specifice ale elevilor. Se va pune accent pe latura formativă a învățării și este centrat pe dobândirea de competențe, a anunțat Ministerul Educației.

Pe fondul pandemiei, care a făcut ca anul școlar să se desfășoare în mare parte online, Ministerul Educației a decis să adapteze programa pentru examenul de Bacalaureat și în acest an și să elimine câteva aspecte. Nu sunt însă mari modificări față de programa din 2020.

Singura modificare esențială este că, din programa pentru Bacalaureat 2021, profil real și profil tehnologic au fost eliminați doi autori canonici, respectiv Eugen Lovinescu și Titu Maiorescu.

În continuare, subiectul al III-lea din cadrul probei de Limba și Literatura română constă în realizarea unui eseu dintr-un text studiat, care aparține unuia dintre scriitorii canonici.

Vezi programa pentru Bac 2021 la Română.

Modele de subiecte la BAC 2021 la Română

Model de subiect pentru profilul uman

Model de subiect pentru profilul real

Regulile pe care trebuie să le respecte candidații la proba de Bac 2021 la Română

Elevii sunt îndrumați de către un cadru didactic către zona de examen. Obiectele sau materialele nepermise vor fi depozitate într-o sală specială și vor fi însoțite de o declarație tip cu numele și prenumele posesorului.

După ce sunt legitimați, candidații se îndreaptă către sala de examen, acolo unde accesul se face în baza actului de identitate, cu cel puțin 30 de minute înainte de începerea probei.

Candidaţii se așază câte unul în bancă, în ordine alfabetică, în funcție de disciplina de examen și de tipul de subiect.

După completarea casetei cu datele de identificare, absolvenții de liceu primesc subiectele de examen și au la dispoziție trei ore pentru rezolvarea lor, timp care este calculat din momentul în care au primit subiectele.

Pentru lucrarea scrisă se folosește doar cerneală sau pastă de culoare albastră.

„La expirarea celor trei ore acordate, candidaţii predau lucrările în faza în care se află, fiind interzisă depăşirea timpului stabilit. Trei candidaţi rămân în sală până la predarea ultimei lucrări”, se mai menționează în metodologia publicată de Ministerul Educației.

Vezi rezultate BAC 2021 și cum faci contestatii la Bacalaureat 2021!

NOTA REDACȚIEI: Într-o formă anterioară, în articol scria că subiectul I și subiectul II au fost diferite la real, față de uman. A fost o eroare a redacției Libertatea pentru care ne cerem scuze. Forma actuală a articolului este cea corectă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News