Cuprins:
UPDATE 10.41: La subiectul al III-lea, elevii de la profilul real și tehnologic au avut de redactat un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinte particularitățile unei comedii studiate, anunță Edupedu.ro. Cei de la uman au avut, potrivit unor surse Libertatea, caracterizarea unui personaj dintr-o comedie.
Acesta este cel mai important subiect al examenului de bacalaureat, la limba română, fiind notat cu 30 de puncte.
Subiectele la română la BAC 2022 sunt împărțite în trei părți. Primele două părți sunt la fel la real și la uman. În prima parte este vorba despre 5 cerințe notate cu câte 6 puncte fiecare, unde candidații primesc un text la prima vedere.
Vezi Rezolvarea subiectelor la română de la BAC 2022!
În acest an, elevii au avut un text din Nicolae Iorga, „Doamna Elena Cuza”, potrivit Edupedu.ro. La subiectul I.B., ei avut de scris un text de minimum 150 cuvinte, notat cu 20 de puncte, în care să argumenteze „dacă întâlnirea cu o personalitate (istorică, socială, culturală etc.) produce sau nu emoție, raportându-se atât la informațiile din fragmentul extras din textul Doamna Elena Cuza de Nicolae Iorga, cât și la experiența personală sau culturală”.
Subectele la Română la BAC – profilul uman
Subiecte la Română la BAC – profilul real și tehnologic
Baremele de subiecte vor fi făcute publice de Ministerul Educației la ora 15:00.
***
Cuprins:
Examenele au început la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Accesul candidaţilor în centrele de examen la probele scrise se face în baza unui act de identitate valid, cu fotografie.
Pentru rezolvarea subiectelor de Bacalaureat, elevii au voie să folosească numai cerneală sau pastă de culoare albastră. Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte precum: ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc.
Ministerul Educaţiei a informat că, în conformitate cu datele înregistrate şi transmise de comisiile judeţene şi cea din Bucureşti de organizare a examenului de Bacalaureat, 126.454 de absolvenţi de liceu – 111.329 din promoţia curentă şi 15.125 din seriile anterioare – s-au înscris pentru a susţine probele integral sau parţial, în funcţie de rezultatele obţinute în sesiunile anterioare.
Programa BAC 2022 este aceeași de anul trecut
Ministerul Educației a publicat pe Edu.ro programele valabile pentru examenul de Bacalaureat 2022, care sunt cele de anul trecut, aprobate prin ordinul de ministru nr. 3.237 din 2021. Programele au fost anunțate de la finalul lunii august 2021, prin ordinul nr. 5.151 privind organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de bacalaureat – 2022.
Din programa la Limba și literatura română ar fi de remarcat că, la fel ca anul trecut, nu apar autorii: Eugen Lovinescu, Titu Maiorescu, Marin Preda, Nichita Stănescu și Marin Sorescu, incluși în programa valabilă pentru anii școlari de dinainte de pandemie. Conform documentului de mai jos, rămân următorii autori de pregătit – atât pentru profilul real, cât și pentru cel umanist:
- Mihai Eminescu
- Ion Creangă
- I. L. Caragiale
- Ioan Slavici
- G. Bacovia
- Lucian Blaga
- Tudor Arghezi
- Ion Barbu
- Mihail Sadoveanu
- Liviu Rebreanu
- Camil Petrescu
- G. Călinescu
Calendar Bac 2022 – sesiunea iunie – iulie
Prima sesiune de exemene a început în mai, în perioada 23-27 mai 2022, fiind programată înscrierea candidaților. Primele rezultate din prima sesiunea vor fi afișate pe 27 iunie 2022 până la ora 12.00, tot în aceeaș zi urmând a avea loc și depunerea conteștațiilor.
Rezultatele finale pentru prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2022 vor fi afisate pe 1 iulie.
- 23 – 27 mai 2022: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
- 27 mai 2022: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
- 6 – 8 iunie 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
- 8 – 9 iunie 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
- 8 – 10 iunie 2022: Evaluarea competențelor digitale — proba D
- 13 – 16 iunie 2022:Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
- 20 iunie 2022: Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
- 21 iunie 2022: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
- 22 iunie 2022: Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă
- 23 iunie 2022: Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
Când se afișează rezultatele la Bac 2022, sesiunea iunie-iulie
- 27 iunie 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
- 28 – 30 iunie 2022: Rezolvarea contestațiilor
- 1 iulie 2022: Afișarea rezultatelor finale
Vezi toatele Subiectele la BAC 2022!
Vezi rezultate BAC 2022!